Carmen Hărău, incontestabil brand liberal național, ia la palme o Vetuță

Într-o postare recentă pe un site de socializare, fostul senator Carmen Hărău aduce acuze foarte grave preşedintelui organizaţiei judeţene PNL, Vetuţa Stănescu. Fără a comenta cele postate, redăm în cele ce urmează textul integral:
Pentru că #LiberaliiTrebuieSăştie am postat un selfi făcut acum vreo 10 ani de Vetuța Stănescu, în timp ce mă lingușea, spunându-mi, ca de obicei, cât sunt de extraordinară. Când o aveam în preajmă nu mai aveam nicio scamă pe mine, le aspira pe toate.

Am văzut-o linguşind mulți oameni, mari şi mici, cu care, după ce şi-a văzut sacii în căruță, s-a purtat ca un jeg. Seria de mizerii pe care le-a prestat împotriva mea, după ce Ludovic Orban a cocoțat-o pe scaunul de preşedinte PNL la județ, mi-a permis să-mi văd de lucrurile faine pe care le am pe agendă, fără să am conștiința mototolită ca o coală de hârtie strânsă în pumn, că i-am lăsat pe colegii mei liberali să-i umilească PSD-ul şi Dan Bobouțanu. Sinecuristul de la Minvest şi-a manifestat plenar capacitatea organizatorică şi forța electorală, bazate pe “inteligența” politică zornăitoare a Vetuței. Cu scorul electoral rușinos afişat mai jos.

De ce nu m-am luptat cu ea? Pentru că, odată ce am decis să nu mai activez în prima linie politică, fără intenția de a reveni, mi s-a părut firesc ca aceia care au rămas acolo sau doresc să urce, să facǎ netulburați politica pe care şi-o doresc, sǎ-şi construiască partidul în care se simt bine. Din pǎcate, cei doi senatori, şase primari, doi consilieri județeni şi mulți alții, au ales să plece din PNL sub asaltul mitocǎniilor…

De ce scriu, totuşi, acum, când Vetuța are asigurat locul de deputat, fiind prima pe lista PNL?
Pentru că în ultima vreme ea a luat-o rău pe arătură iar #HunedoreniiTrebuieSăŞtie că am văzut la treabă, acum câteva zile, o hunedoreancă, adevărată femeie-politician, cu șanse certe să ajungă din nou în Parlament.

Intotero Natalia Elena dă conținut şi sens folositor societății, unui portofoliu pe care toți l-am considerat o sinecură inventată pentru a domoli ambițiile Gabrielei Firea. Am fost bucuroasă că mi-a cerut ajutorul ca antreprenor, că m-a invitat la Conferința Internațională la nivel înalt pe care a organizat-o la Hunedoara, “ca pe o colegă care are semnătura pusă pe multe legi cu impact pozitiv în familiile românilor”

Am fost şi tristă…Tristă pentru că eu, (încă) liberală cu cotizația achitată la zi, sunt obligată să constat diferența uriașă între inteligența politică a deputatei de la PSD şi figura politică jalnică de dat prin gropi a liderei partidului meu.

Amănunte despre evenimentul la care fac referire găsiți pe pagina WERK Hotel & Spa sau Events by WERK

P.S.: Vetuța, te sfătuiesc să nu-ți treacă prin cap să comanzi celor pe care îi ai prin preajmă și care, spre deosebire de tine, știu să pună un text coerent pe hârtie, un răspuns pe care să-l semnezi “un grup de liberali” ca acela în care l-ai făcut “jigodie” pe Comisar. Semnătura “un grup de tovarăși” este modalitatea stanilistă cea mai des uzitată în trecut pentru atacurile împotriva oamenilor cu gândire liberă. Dacă vei face asta, îți promit un șir luuung de luări de poziție ale unei “babe” care tace de patru ani, din grijă pentru PNL. Dar mai jos decât îl duci tu, cred că nu pot eu s-o fac, dezvăluindu-te în fața oamenilor așa cum eu știu că ești.

În altă ordine de idei: măi, ție chiar nu-ți este rușine?!

Partajează această știre

Lasă un răspuns