Locuitorii din Valea Jiului vor beneficia în curând de un sistem de transport public interurban ecologic și modern

Proiectul „Green Line Valea Jiului” – linia verde de autobuze electrice pentru transport public între Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani va fi finalizat prin Programul Regional Vest 2021-2027.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și parteneriatul format din Consiliul Județean Hunedoara, Primăria Municipiului Vulcan, Primăria Municipiului Petroșani, Primăria Orașului Aninoasa, Primăria Municipiului Lupeni, Primăria Orașului Uricani și Primăria Orașului Petrila au semnat, în această săptămână, contractul de finanțare pentru finalizarea primei componente a investiției „Green Line Valea Jiului”prin Programul Regional Vest 2021-2027.

 Necesitatea investiției a derivat în principal din faptul că în Valea Jiului nu exista un sistem de transport public de călători integrat, care să asigure o bună mobilitate, confort şi siguranţă sporite, costuri reduse și nivel de poluare scăzut.

 Investiția a fost demarată prin Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020 și continuă prin actualul program. Valoarea contractată este de peste 12,2 milioane euro, din care 9 milioane de euro reprezintă finanțare nerambursabilă.Această sumă se adaugă finanțării nerambursabile acordată prin Regio-POR 2014-2020, în valoare de3,7 milioane euro.

Investiția în linia verde de autobuze electrice care va asigura legătura între localitățile din Valea Jiului are două componente. Ambele au fost contractate în primă fază prin Regio-POR 2014-2020 și vor continua, în etapa a doua, prin Programul Regional Vest 2021-2027. Consiliul Județean Hunedoara coordonează implementarea acestor proiecte.

Prima componentă cuprinde:construirea unui depou modern în municipiul Vulcan, unde autobuzele vor fi garate, întreținute și reparate, amenajarea a 75 de stații de călători în localitățile din Valea Jiului, modernizarea a patru tronsoane de drum în Vulcan, Lupeni și Petroșani, achiziția a opt autobuze electrice, realizareaunui număr deopt stații de încărcare la depoul din Vulcan și patru în Uricani și Petrila, amenajarea a două stații de încărcare pentru mașini electrice în Petrila, precum și implementarea unui sistem IT avansat pentru gestionarea eficientă a transportului, incluzând soluții de e-ticketing și monitorizare pentru optimizarea rutelor.

Investiția „Green Line” este una complexă și ambițioasă,a presupus crearea de la zero a unui sistem de transport public ecologic care conecteze eficient Valea Jiului, dar și colaborarea Consiliului Județean Hunedoara cu șase administrații locale. Chiar dacă proiectele au întâmpinat provocări pe parcurs, investiția este foarte importantă pentru locuitorii din Valea Jiului, dar și pentru dezvoltarea turismuluidin zonă și ne dorim să devină un model de bună practică în ceea ce privește transportul public interurban”, a declarat Sorin Maxim, director general ADR Vest.

Cele două proiecte includ achiziționarea a 26 de autobuze electrice, amenajarea a 112 stații de transport public, realizarea a 34 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice și 2 stații de încărcare pentru mașini electrice.

Investiția va permite locuitorilor din Valea Jiului să se deplaseze de la Câmpul lui Neag, din Uricani, până la Petrila. Turiștii vor putea ajunge cu ușurință în Parcul Național Retezat și la obiectiveleturistice din zonă, cum ar fi: Munții Parâng, stațiunea Straja, Cheile Buții, Pasul Vulcan, Defileul Jiului sau Cheile Jiețului.

Serviciul de transport public va fi operat de societatea Green Line Valea Jiului.

În plus, acestă investiție este complementară cu un alt proiect finanțat tot prin Programul Regional Vest 2021-2027, care vizează introducerea transportului public în Municipiul Lupeni.

Termenul de finalizare a investiției este 30 iunie 2025.

***

Regiunea Vest beneficiază de fonduri europene în valoare de 1,18 miliarde euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi. Pentru informaţii suplimentare, nu ezitați să ne contactaţi: tel. 0256-491.923, e-mail – [email protected].

Partajează această știre

Lasă un răspuns