S-au urcat băuţi la volan şi au pus în pericol circulația pe drumurile publice din judeţ

•   La data de 29 septembrie 2024, în jurul orei 18:35, polițiștii au oprit în trafic, pe raza orașului Uricani,  autoturismul condus de un bărbat de 34 de ani, din Lupeni. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 1,05 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus o unitate medicală din Lupeni, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

• La data de 28 septembrie 2024, în jurul orei 23:30, polițiștii Postului de Poliție T.F. Petroșani, în timp ce desfășurau activități de control în zona trecerii la nivel cu calea ferată de pa strada Timișoarei, din Petroșani, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un autoturism circulă sinuos pe strada Cuza Vodă, din municipiul Petroșani, în imediata apropiere a trecerii la nivel cu calea ferată. După oprirea autoturismului în cauză, cel aflat la volan, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Petroșani, a fost condus la Spitalul Municipal Petroșani în vederea recoltării de probe biologice, însă acesta a refuzat să se supună prelevării.

Polițiștii continuă cercetările, în aceste cazuri.

Partajează această știre

Lasă un răspuns