Chirurgi din mai multe judeţe ale ţării au luat parte, recent, la Spitalul Municipal “dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, la un simpozion ştiinţific şi un atelier practic de laparoscopie dedicat defectelor de perete abdominal. Sub îndrumarea experţilor, în premieră la spitalul din Hunedoara au fost efectuate intervenţii chirurgicale de hernie hiatală prin tehnici minim-invazive mult mai bine tolerate de bolnavi.
Evenimentul a fost organizat de Spitalul Municipal Hunedoara, în colaborare cu Asociaţia Română pentru Chirurgie Endoscopică (ARCE) şi Clubul Român de Hernie (CRH), coordonatorul proiectului fiind reputatul chirurg prof. Dan Ulmeanu, preşedintele ARCE.
„Ne aflăm în mijlocul unui program – Împreună Suntem ARCE- care aduce experți ai Asociației Române de Chirurgie Endoscopică și alte tehnici intervenționale în spitalele din țară, acolo unde colegii noștri doresc să implementeze sau să rafineze, să perfecționeze, tehnici de chirurgie minim-invazivă. Deja suntem, cred, la a treia ieșire în țară, pentru că am mai fost la Râmnicu Sărat, am fost la Moinești, și următoarea țintă este Miercurea Ciuc. Element de noutate ar fi programul în sine şi faptul că alături de noi se află, la nivel de experți, și o asistentă medicală de bloc operator, cu care noi lucrăm de ceva timp, și care vine să împărtășească din cunoștințele și din experiența ei colegelor din bloc operator, în spitalele unde noi mergem. Pentru că punem mare accent pe munca în echipă, pe echipa chirurg, asistent și anestezist, și bineînțeles tot personalul auxiliar care face ca lucrurile să funcționeze în siguranță. Avem inclusiv această deschidere către colegii noștri asistenți – pe care, de altfel, îi și înscriem la dorința lor în asociația noastră, care are un segment dedicat asistenților medicali – și pentru care dorim să avem și în continuare evenimente dedicate sub semnul ideii de echipă”, a spus prof. Dan Ulmeanu.
Intervenţii chirurgicale interactive
Simpozionul a permis participanţilor să vadă, în direct, imaginile surprinse de camerele video în sala de operaţie şi să adreseze întrebări echipei care efectua intervenţia chirugicală.
„Sunt intervenții chirurgicale pe care le văd în direct și care, mai important de atât, sunt comentate. Sunt comentate de experți, au rol didactic, au fost alese în așa fel încât să satisfacă acest deziderat didactic, adică nu s-a dorit neapărat rezolvarea unor cazuri extrem de complicate. Dar chiar și așa, am avut şi o intervenție chirurgicală de hernie hiatală, care a fost puțin mai complicată decât ne gândeam, ceea ce nu este rău. Până la urmă se învață și din cazurile mai simple, și din cazurile puțin mai complicate, dar accentul pus de noi este pe educația în spiritul siguranței, adică avem experți care operează protocolar. Ei respectă tot ce este de respectat, pentru ca intervenția să funcționeze sigur și pentru ca rezultatul să fie cel mai bun. Acesta este spiritul pe care dorim să-l promulgăm. (…) Învățăm chirurgii care vor îmbrăţişa această tehnică, în ce fel să o facă, să meargă rapid și sigur, cum să gestioneze anumite situații între operatori, pornind de la zero, practic”, a adăugat preşedintele ARCE.
El a remarcat spiritul de echipă existent la spitalul din Hunedoara, menţionând, între altele că aceştia înțeleg ideea de echipă şi să se sprijine reciproc. „Ei vor împinge lucrurile înainte, cu siguranță”, a completat prof. Ulmeanu.
Chirurgia minim-invazivă, în trendul european
La rândul său, experimentatul chirurg Ioan Ilca, remarca modul practic în care a fost gândit acest simpozion, prin faptul că medicii au avut ocazia să înveţe tehnicile necesare şi să le comenteze, în timp real, alături de experţii ARCE.
„Este vorba de chirurgii experimentați, care sunt cu o mare experiență în chirurgia laparoscopică și în tehnicile pe care le prezintă. Se discută operația, toți pașii, tot ce se întâmplă în timp real, deci interactiv. Sunt operații reale și sunt prezentate în timp real, demonstrativ. Ce poate fi mai bun decât atât, ca să înveți? Iar parte din echipa operatorie sunt și din chirurgii noștri. Operația este luată de la momentul în care pacientul este adus în sala de operație. Există toată problematica pregătirii pe masă, a conexiei actului medical, actul chirurgical în sine și tot ce se poate întâmpla. Până la sfârșit, când operația este terminată. ARCE şi-a propus să popularizeze această modalitate de intervenţie chirurgicală, alegere la chirurgia deschisă, să treacă la operațiile noi, minim-invazive, care sunt acum în Europa. Chirurgia evoluează, iar această este direcția de evoluție la care e bine să ne raliem și noi”, a menţionat dr. Ilca.
Dorinţă de perfecţionare
“Am dorit să organizăm un astfel de atelier la Hunedoara pentru că vrem să dezvoltăm în spitalul nostru domeniul intervenţiilor chirurgicale minim invazive. Mulţumesc reprezentanţilor ARCE şi CRH pentru faptul că au acceptat invitaţia noastră. Nu suntem la primul eveniment de acest fel şi, cu siguranţă, nici nu va fi ultimul, pentru că există o dorinţă permanentă de perfecţionare mai ales în rândul corpului medical al spitalului, dorinţă care ne bucură şi care, în acelaşi timp, ne obligă să organizăm astfel de manifestări coordonate de personalităţi importante ale lumii medicale”, a conchis managerul Spitalului Municipal Hunedoara, Radu Budae.