.

Ziua Pompierilor 2024

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” a organizat în Piața Unirii din Deva, o prezentare a echipamentului și tehnicilor de luptă împotriva incendiilor. Cei mai încântați au fost copiii, sosiți în număr mare.

Inspectorul șef, lt.col. Alin Nasta, a prezentat calendarul activităților desfășurate astăzi la nivelul întregului județ, făcându-i cunoscuți pe trei dintre cei mai merituoși salvatori.

În cursul dimineții, în cadrul unei ceremonii dedicate acestui eveniment, au fost avansați în grad înainte de termen, în semn de recunoștință pentru activitatea desfășurată, dar mai ales pentru reușita misiunilor la care au participat în ultimii ani, 2 ofițeri și 7 subofițeri.

Cu acest prilej, Laurențiu Nistor, Președintele Consiliului Județean Hunedoara, a transmis un mesaj de apreciere și mulțumire tuturor pompierilor: „La mulți ani, pompieri hunedoreni! Astăzi, de Ziua Pompierilor din România, onorăm curajul și sacrificiul celor care își pun viața în pericol pentru a ne proteja și pentru a-i salva pe semenii noștri aflați în dificultate. Indiferent de provocări, pompierii hunedoren sunt mereu la datorie, intervin cu profesionalism, salvând vieți și bunuri din calea pericolelor. La nivelul județului Hunedoara, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” și personalul care activează în cadrul instituției se bucură de încrederea și respectul nostru. Le suntem recunoscători pompierilor militari pentru toate intervențiile încheiate cu succes și pentru că veghează în permanență la siguranța locuitorilor județului Hunedoara. Vă mulțumim pentru eforturile necontenite, pentru nopțile nedormite și pentru fiecare misiune dusă la bun sfârșit cu succes. Sunteți un exemplu de devotament și omenie! Respect și recunoștință tuturor pompierilor hunedoreni!”

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate