.

Primăriile din Veţel şi Crişcior se orientează spre parcurile fotovoltaice

Parcurile fotovoltaice reprezintă, de acum, soluţia ieftină pe care administraţiile locale au o la îndemână pentru a-şi reduce facturile la energia electrică utilizată în cadrul instituţiilor publice, şcoli, dispensare sau pentru iluminatul stradal.

Costurile la curentul electric pot creşte oricând, aşa că, urmând vorba proverbului „Omul gospodar îşi face iarna care şi vara sanie”, primarii au început să caute variante de finanţare nerambursabilă pentru implementarea unor proiecte de eficientizare a costurilor cu energia electrică.

Deja, în judeţul Hunedoara, sunt primării care au câştigat finanţări pentru construirea de parcuri fotovoltaice, cum sunt cele din Veţel sau Crişcior, un proiect similar derulându-se şi la Hărău. Sunt soluţii tehnice spre care administraţiile publice se îndreaptă cu speranţă, mai ales în contextul în care bugetele locale trebuie să acopere tot felul de costuri şi investiţii. Şi atunci, dacă există posibilitatea de a construi fără să aloci fonduri din visteria proprie, iar avantajele dunt evidente pentru toţi, de ce să nu o faci?, au gândit reprezentanţii primăriilor.

Veţel

În ceea ce priveşte parcul fotovoltaic de la Veţel, primarul comunei, Ioan Henţiu, este de părere că acesta va reduce cu 80% costurile cu facturile la curent.

„Parcul fotovoltaic va fi amplasat în satul Leşnic, pe dealul unde se află şi rezervorul de apă. Puterea parcului a fost dimensionată astfel încât să poată asigura 80% din consumul de energie electrică la clădirile publice şi la iluminatul public, în toată comuna. Curentul electric produs de acest parc fotovoltaic va fi injectat în reţeaua publică pentru a acoperi 80% din necesarul nostru. Dacă am fi depăşit acest procent, deveneam producători şi era mult mai complicat. Aşa suntem numai prosumatori”.

În prezent, se lucrează la proiectare, după care execuţia acestuia va fi scoasă la licitaţie. Lucrările ar putea începe chiar în acest an.

Crişcior

Un alt parc fotovoltaic se va ridica în comuna Crişcior, unde primăria a reuşit să atragă finanţarea nerambursabilă pentru derularea proiectului. La fel ca în cazul comunei Veţel şi această investiţie are drept scop reducerea cheltuielor cu facturile la energia electrică utilizată pentru iluminatul public şi la clădirile publice de pe raza comunei.

Proiectul a fost depus prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) şi se află în evaluare.

„Ne dorim să punem în practică un asemenea proiect pentru că în acest fel vom scădea semnificativ costurile cu energia electrică. Curentul electric este scump şi facturile sunt mari. Aşa că, dacă a apărut această oportunitate de finanţare nerambursabilă am depus un proiect prin PNRR. Sperăm ca acesta să se deruleze cât mai repede pentru că banii economisiţi de la plata facturilor la energie îi vom putea utiliza spre alte investiţii necesare comunităţii locale”, a arătat primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui.

Potrivit acestuia, dincolo de faptul că parcul fotovoltaic va aduce facturi mai mici el poate fi şi un generator de locuri de muncă pentru oamenii din comună.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate