Festivalul DacFest „Sub Semnul Lupului”, în week-end, pe platoul Măgurii Uroiului

DacFest „Sub Semnul Lupului”, ediția a XIV-a, se va desfășura în perioada 30.08-01.09.2024, la Simeria și pe platoul Măgurii Uroiului. Vă invităm să luați parte la festivalul de reconstituire istorică, programul celor trei zile fiind unul complex.

Deschiderea festivalului va avea loc vineri, 30 august, la ora 21:00, și va fi marcată la Simeria, potrivit tradiției, prin parada costumelor antice, într-un marș cu torțe, pornind de la Parcul Dendrologic din Simeria. Sâmbătă și duminică vă invităm la Măgura Uroiului, pentru a trăi în „Dacia Liberă”, așa cum o făceau și strămoșii noștri. La ediția de anul acesta vin trupe de reenactment din România, Italia, Anglia și Bulgaria, evenimentul fiind o ocazie perfectă pentru promovarea județului din punct de vedere istoric, cultural și turistic unui public larg din țară și din străinătate.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, Direcția Județeană pentru Cultură Hunedoara, Primăria Orașului Simeria, Asociația Terra Dacica Aeterna, Centrul Cultural și de Creație al Orașului Simeria.

Dac Fest a ajuns o stare de spirit, un festival internațional în care trecutul se împletește cu prezentul, oferind tuturor ocazia să asiste la diverse ritualuri dacice și romane, la demonstrații de lupte între gladiatori, dansuri, ceremonii, antrenamente militare. Tot aici, publicul poate participa la lecții de tir cu arcul, la ateliere de prelucrare a lemnului, marmurei, metalului şi osului, de pielărie, olărit, inscripţii şi sculptură în piatră, de țesătorie şi textile, fierărie, monetărie, bijuterie, jocuri romane, mozaic, scriere sau muzică. Și la ediția din acest an, gastronomia antică va fi un important punct de atracție, rețetele fiind moștenite din cele mai vechi timpuri.

Vă așteptăm cu drag!

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate