.

Ziua Vulcanilor sărbătorită simultan în Geoparcurile Internaționale UNESCO Țara Hațegului și Ținutul Buzăului

Peste 100 de copii au venit pe 24 august în Parcul Copiilor din orașul Hațeg pentru a celebra Ziua Vulcanilor. A fost cea de a șasea ediție a acestui eveniment iar anul acesta sărbătoarea a marcat și 10 ani de la inaugurarea Casei Vulcanilor, unul dintre principalele obiective de vizitare și de educație de pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului administrat de Universitatea din București.

Într-o atmosferă plină de entuziasm și pasiune pentru știință, Ziua Vulcanilor a fost sărbătorită cu succes în două dintre cele mai importante geoparcuri din România: Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului și Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului. Cu mic, cu mare, toți cei prezenți au avut parte de o experiență inedită prin intermediul activităților care au avut ca scop promovarea informațiilor legate de geologie și paleontologie.

La fel ca în anii precedenți și de data aceasta Ziua Vulcanilor a transformat parcul într-un laborator în aer liber în care cei mici au participat la o mulțime de activități. De la posibilitatea de a ține în mână și a afla informații despre o fosilă autentică și până la asamblarea unui puzzle gigant reprezentând un dinozaur. Cel mai așteptat moment al evenimentului a fost simularea unei erupții a vulcanului de 3 metri înălțime, realizat special pentru acest eveniment. Așteptarea a fost pe deplin îndreptățită pentru că, în loc de lavă, vulcanul aniversar a erupt cu bomboane și confetti, spre bucuria tuturor celor prezenți.

O mare parte din succesul evenimentului se datorează Voluntarilor pentru Geoparc, care de 11 ani contribuie activ la toate proiectele Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului. Ei reușesc, prin entuziasm și energie, să inspire și alți tineri să descopere cel rol important are știința în înțelegerea trecutului și prezentului planetei Pământ.

Dacă în Geoparcul Țara Hațegului participanții au descoperit informații interesante despre vulcanii activi în vremea dinozaurilor pitici din Cretacic, în urmă cu 70 de milioane de ani, în Geoparcul Ținutul Buzăului s-a vorbit despre alt tip de vulcani care îi impresionează pe vizitatori prin erupțiile lor din prezent.

Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici reprezintă una dintre cele mai interesante rezervaţii mixte – geologică şi botanică – din România care a sărbătorește anul acesta 100 de ani de când a fost declarată arie protejată. Participanții s-au bucurat de ateliere dedicate copiilor, tururi ghidate și tururi de cicloturism cu biciclete electrice, degustare de produse tradiționale și au luat parte la inaugurarea primului traseu de geocaching de la Vulcanii noroioși.

Data de 24 august a fost aleasă datorită semnificației sale pentru pasionații de vulcanism. În acea dată, în anul 79, vulcanul Vezuviu a erupt, distrugând complet orașele antice Pompeii și Herculaneum. Cu toate acestea, sub straturile groase de lavă și cenușă, arheologii au reușit să descopere și să reconstituie detalii esențiale ale vieții cotidiene din lumea antică.

Evenimentul face parte din proiectul „Casa Vulcanilor 10 ani. 10 lecții de nota zece oferite de un proiect de mediu în comunitate”, derulat de Asociația Drag de Hațeg, cu sprijinul Fundației pentru Parteneriat și MOL România prin Programul Spații Verzi. Partenerii acestui proiect includ Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, Asociația de Turism Retezat, Școala Gimnazială Sîntămăria-Orlea și Școala Gimnazială Densuș.

Ziua Vulcanilor se numără printre cele mai importante manifestări desfășurate simultan în cele două geoparcuri, în măsură să sublinieze legătura și colaborarea activă între primele două teritorii cu recunoaștere UNESCO din România. Evenimentul face parte din seria celor care marchează 20 de ani de la înființarea Rețelei Globale a Geoparcurilor și captează esența unui Geoparc Internațional UNESCO. Susținută de administrațiile locale, școli, asociații și antreprenori, Ziua Vulcanilor aduce în prim-plan poveștile fascinante ale locurilor, produsele autentice și turismul sustenabil, aliniindu-se eforturilor internaționale de promovare a acestor teritorii unice în rețeaua globală de 213 geoparcuri din 48 de țări.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate