Am avut onoarea și bucuria de a participa, alături de mii de colegi social-democrați din întreaga țară și de colegii din județul Hunedoara, oameni care împărtășesc aceleași valori, la Congresul PSD.
PSD a demonstrat, prin fiecare acțiune și inițiativă, că este partidul care nu doar promite, ci și livrează rezultate. Am fost, suntem și vom continua să fim promotori ai evoluției sociale și economice în România. Această evoluție nu este doar un slogan, ci o realitate palpabilă, construită pe rezultate concrete care au adus stabilitate în societatea noastră.
Sub actuala conducere, PSD a arătat că este cea mai bună soluție pentru români, o soluție care pune pe primul loc interesele cetățenilor și bunăstarea acestora. Este datoria noastră să continuăm acest drum împreună, cu determinare și devotament. Vom lupta pentru ca România să aibă un președinte puternic, unificator, capabil să reprezinte cu adevărat interesele tuturor cetățenilor acestei țări.
În calitate de președinte al Organizației Județene a PSD Hunedoara, dar și de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, adresez mulțumiri domnului Marcel Ciolacu pentru sprijinul necondiționat și constant oferit județului nostru. Acest sprijin a contribuit semnificativ la dezvoltarea comunității noastre, dar a și demonstrat, încă o dată, că unitatea și continuitatea sunt pilonii pe care trebuie să ne construim viitorul.
Sunt pe deplin convins că Marcel Ciolacu este acel lider de care România are nevoie. Sub conducerea sa, țara noastră va avea un președinte al tuturor românilor, un lider care va aduce unitate și stabilitate, asigurând astfel un viitor prosper pentru toți românii.
Laurenţiu Nistor
Preşedintele PSD Hunedoara