.

Băiţa: Proiecţii de film, în aer liber

 Primăria comunei Băiţa continuă proiectele dedicate tinerilor, dar nu numai lor, şi pregăteşte, pentru vineri, o nouă proiecţie de film în aer liber, la care sunt invitaţi toţi locuitorii aşezării. Ideea evenimentului „Seri de film în aer liber” a aparţinut tinerilor din comună şi beneficiază de sprijinul administraţiei locale, care a oferit, pentru cei interesaţi, prilejul de a alege chiar ei titlul filmului care va prezentat vineri seara, 23 august, de la ora 21,00, pe Haldină.

„Ce poate fi mai relaxant decât să urmăreşti un film bun, în răcoarea unei seri de august? Mă bucur că locuitorii comunei au îmbrăţişat această idee şi, iată, că acum ajungem la ediţia a cincea. Intrarea este liberă, iar seara se va încheia cu o discotecă”, a declarat primarul comunei Băiţa, Damian Diniş.

Dincolo de acest eveniment cultural, să mai notăm faptul că administraţia locală continuă derularea proiectelor de investiţii importante pentru comunitate. Astfel, se modernizează drumurile în satul Peştera, graţie unui proiect cu finanţare nerambursabilă în valoare de 2,7 milioane lei câştigat de Primăria Băiţa prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. Proiectul prevede modernizarea drumurilor din satul Peștera, pe o lungime de 4 kilometri, execuția a 4 podețe şi a 185 metri de ziduri de sprijin.

Alte două proiecte au ca scop renovarea energetică a căminului cultural din satul Săliște şi a celui din Trestia. Investiţiile se derulează prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Primul are o valoare de 758 mii de lei, iar cel de-al doilea de 277 mii lei. Operaţiunile vizează renovarea energetică a imobilelor și modernizarea infrastructurii existente.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate