.

L-aţi văzut? A plecat de la domiciliul din satul Roşcani, unde se afla în plasament şi nu e de găsit

La data de 22 august 2024, în jurul orei 08:30, polițiștii  Secției de Poliție Rurală Ilia au fost sesizați de o femeie din comuna Dobra, sat Roșcani, asistent maternal, cu privire la faptul că PICOȘ ȘTEFAN-DAMIAN (foto), de 12 ani (aflat în plasament) în data de 22 august 2024, în jurul orei 03:00, a plecat de la domiciliul din satul Roșcani într-o direcție necunoscută, fără a se mai întoarce. La data plecării voluntare, minorul purta o pereche de pantaloni, încălțăminte tip sport, de culoare neagră cu alb, fără a se cunoaște alte date privind obiectele vestimentare purtate.

Semnalmente: minorul are aproximativ 1,70 m. înălțime, 69 kg., ochi căprui, păr brunet, fața ovală și nu are semne particulare. Acesta a plecat de la domiciliu singur cu o bicicletă de culoare neagră cu roșu, luând cu el haine, într-o geantă de mână (tip sacoșă cu roți),.

Din momentul primirii sesizării, polițiștii au desfășurat mai multe activități investigative și de căutare, în vederea depistării minorului, care a fost dat în urmărire națională.

Polițiștii continuă activitățile specifice și le solicită celor care dețin informații utile, să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic  de urgență 112.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate