.

Procesul de recalculare al pensiilor a fost finalizat

Guvernul Marcel Ciolacu și-a respectat promisiunea față de pensionari și a finalizat recalcularea pensiilor în termenul legal, astfel încât peste 82% dintre pensionari să beneficieze de a doua majorare a pensiei din acest an.

În medie, majorarea este 26,65% pentru 3,8 milioane de pensionari. Cumulat cu indexarea de 13,8% aplicată tuturor pensiilor, la 1 ianuarie, se ajunge la o creștere de peste 40% în acest an, ceea ce înseamnă o creștere consistentă a puterii de cumpărare.

Acesta a fost unul dintre obiectivele majore ale PSD în momentul intrării la guvernare, după înghețarea punctului de pensie din Guvernarea Cîțu-USR.

În cursul procesului de adoptare și implementare a noii Legi a pensiilor, PSD a reușit să convingă reprezentanții Comisiei Europene să accepte modificarea PNRR în sensul eliminării plafonului de 9,4% din PIB pe care guvernele de dreapta l-au pus cu cinism pentru înghețarea pensiilor pe următorii 50 de ani.

Este pentru prima dată când în România se recalculează și se verifică toate pensiile din sistemul public. Anterior, modificările legislative care implicau recalculare au vizat doar anumite categorii de pensionari, nu tot sistemul în ansamblul său.

Cei 3,8 milioane de pensionari care vor avea majorări de pensii vor beneficia de o creștere medie de 622 lei, adică o majorare medie procentuală de aproape 27%.

Pensiile recalculate se compun din trei categorii de puncte:

Puncte de contributivitate – obținute din contribuțiile plătite, aferente veniturilor obținute până la pensionare.

Puncte de stabilitate – obținute pentru vechimea în muncă, mai mare de 25 de ani.

Puncte asimilate – obținute pentru perioadele necontributive de genul studiilor universitare, șomajului, concediului medical sau pentru situații obiective în care persoana nu a putut contribui – cum ar fi de pildă deportarea sau detenția politică.

Cea mai mare pondere în pensia recalculată o au punctele de contributivitate.

Pensionarii încadrați în condiții deosebite sau speciale de muncă nu vor pierde din drepturile obținute pe legislația anterioară de 1 septembrie. Toate aceste drepturi legate de grupele de muncă se vor menține pentru toți beneficiarii care s-au pensionat înainte de 1 septembrie 2024, când intră în vigoare noua lege a pensiilor, iar modificările privind condițiile deosebite și speciale de muncă se raportează la cei care urmează să iasă la pensie după 1 septembrie 2024.

Până la finalul lunii august, pensionarii vor primi deciziile de recalculare. Aceste decizii nu se referă la drepturile ce rezultă din veniturile nepermanente, precum primele, bonusurile, orele suplimentare etc. Valorificarea drepturilor pensionarilor din aceste venituri nepermanente începe de la intrarea în vigoare a Legii pensiilor, adică de la 1 septembrie și are ca termen legal 6 luni, adică până la 1 martie 2025.

Așadar, începând cu 1 septembrie până pe 1 martie anul viitor, se desfășoară această etapă distinctă în care pensionarii pot veni cu adeverințele de la foștii angajatori sau de la deținătorii de arhive, dacă angajatorul nu mai e în activitate pentru pentru veniturile nepermanente obținute de înainte de 2001. După acest an, 2001, toate contribuțiile aferente veniturilor nepermanente se înregistrează la Ministerul Finanțelor în dreptul fiecărui contribuabil și nu mai e nevoie ca pensionarii să vină cu adeverințe întrucât datele există deja la Guvern.

După termenul 6 luni, adică 1 martie 2025, pensionarii vor putea veni în continuare cu adeverințe, iar drepturile suplimentare se vor regăsi în pensia primită în luna următoare depunerii adeverințelor la casa de pensii.

Cel mai important beneficiu al recalculării este eliminarea inechităților care se perpetuau de decenii întregi în sistemul de pensii. Astfel, de la 1 septembrie 2024, pentru muncă și contribuții egale se vor acorda pensii egale.

PSD demonstrează un angajament ferm față de pensionari și respectă promisiunile făcute. Măsurile adoptate nu doar că aduc beneficii imediate pensionarilor, dar oferă și stabilitate pe termen lung.     Această abordare evidențiază prioritățile PSD în contextul unei strategii mai largi de reformă în ceea ce privește veniturile românilor.

Ilie Toma,

deputat PSD Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate