.

Iustin Cionca: „Miza mare este să animăm Moneasa în fiecare weekend!”

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a centralizat inițiativele privind stațiunea Moneasa, ca urmare a întâlnirii recente cu mediul de afaceri.

Este vorba de o curățenie generală în zona de stațiune, amenajarea unor peșteri pentru a putea fi vizitate de turiști, dezvoltarea turismului festivalier. De anul viitor trebuie să se știe că în fiecare weekend are loc ceva interesant la Moneasa – a însumat Iustin Cionca direcțiile de acțiune pentru sezonul următor.

„Am primit propuneri concrete din partea primarului ales al Monesei, Doru Miron, din partea Serviciului Salvamont Salvaspeo, a unor hotelieri locali și din partea aparatului de specialitate al Consiliului Județean. Concluzia este că Moneasa a pierdut toate trenurile posibile pentru finanțări europene consistente, dar cu implicarea administrației locale și județene, în parteneriat cu mediul de afaceri și cu societatea civilă, vom face schimbări vizibile. Începem cu elaborarea unui program de week-end pentru sezonul următor,  în care implicăm și Centrul Cultural Județean, Complexul Muzeal, Centrul Național de Turism și Salvamont-Salvaspeo. Este vorba despre dezvoltarea stagiunii culturale la Teatrul de Vară, în paralel cu investiții în câteva dintre peșterile din stațiune. Primul lucru pe care îl vom face la Moneasa este curățenia și amenajarea malurilor pârâului, unde eu văd pe viitor un spațiu liniștit, de ozonoterapie. Miza este să aducem pe weekend la Moneasa nu doar pensionarii, ci și familiile lor, oamenii tineri, activi, care să găsească aici evenimente atractive și o stațiune care să nu îi plictisească. Este greu acum de refăcut tot ce s-a stricat în ultimii ani, dar cu noul primar și cu echipa din jurul său facem ce trebuie”, a declarat Iustin Cionca.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate