Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, referitoare la mutarea statuii ecvestre a Regelui Decebal, amplasată în Piața Victoriei, vă comunic următoarele:
• Acest monument este un reper în viața publică a orașului, atât din punct de vedere urbanistic, cât și din punct de vedere afectiv și artistic.
În mod categoric, nu sunt de acord cu soluția de mutare a statuii prin Master Planul aflat în transparență publică, soluție propusă de către specialiștii arhitecți și urbaniști care au elaborat acest document.
Nevoia de elaborare a unei strategii de dezvoltare urbană(Master Plan) a apărut deoarece, în prezent, zona centrală a municipiului Deva nu este suficient pusă în valoare, fiind necesară regenerarea și restructurarea acesteia pentru o dezvoltare durabilă ulterioară.
• Varianta prezentată în planșa denumită Plan de acțiune a Master Planului este strict o viziune a specialiștilor care au elaborat documentația și nu reprezintă o soluție finală. Acesta este, de fapt, și scopul consultării publice. În perioada imediat următoare, voi lansa Master Planul în dezbatere publică.
• Este eronată susținerea apărută în spațiul public, potrivit căreia, deși municipiul Deva are în elaborare Planul Urbanistic General (PUG) ar fi cheltuit nejustificat bani pentru elaborarea documentației Master Plan care vizează zona centrală a municipiului Deva. În conformitate cu prevederile Ordinului 233/2016, art. 17, PUG-ul doar delimitează, nu detaliază zonele în care se preconizează operațiuni de regenerare urbană. Acest lucru se realizează prin strategii locale de dezvoltare urbană și prin documentații de urbanism de tip Plan Urbanistic Zonal și Plan Urbanistic de Detaliu, în corelare cu propunerile Planului Urbanistic General.
• Prin Legea nr. 350/2001, art 27.1, al.1, lit.a privind amenajarea teritoriului și urbanismul: ,,primarul (….) asigură elaborarea de proiecte, de strategii de dezvoltare urbană și teritorială, și le supune aprobării consiliului local”.
Sunt profund indignat de afirmațiile FALSE și nedrepte apărute în spațiul public și de așa-zisele conotații politice și îi asigur pe deveni de întreaga mea implicare până la finalizarea mandatului pe care mi l-au încredințat.
Nicolae-Florin Oancea
Primarul Municipiului Deva
Decebal rămâne în Piața Victoriei! Și Calul, la fel!
Partajează această știre
Noutăți
22 Decembrie – Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății
decembrie 22, 2024
Eroii Revoluţiei din decembrie 1989, comemoraţi la Hunedoara
decembrie 22, 2024
Colinde pentru pacienţii spitalului din Hunedoara
decembrie 20, 2024
Mica Publicitate