.

Bărbat reținut de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din IPJ Hunedoara pentru săvârșirea mai multor infracțiuni

La data de 30 mai 2024, Poliția Municipiul Petroșani a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, de către o femeie de 51 ani, din municipiul Petroșani, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile a fost victima infracțiunii de lovirea sau alte violențe în curtea imobilului unde locuiește, fiind lovită cu o țeavă metalică în zona piciorului drept, de către un bărbat.

În urma acestei sesizări, victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale însă, în urma controlului medical, s-a stabilit faptul că femeia prezenta o plagă prin împușcare în zona gambei drepte.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub directa îndrumare și supraveghere a procurorului de caz, au desfășurat activități pentru identificarea și depistarea bărbatului, cât și a armei deținute în mod ilegal, care face obiectul prezentei cauze, stabilind că, este vorba despre un bărbat de 39 ani, din comuna Miroslovești, județul Iași.

În urma percheziției domiciliare, efectuate de către polițiști, aceștia au descoperit și ridicat o armă lungă cu aer comprimat, 3 cutii cu muniție (alice) și un card de memorie pentru o cameră de supraveghere.

Ulterior, bărbatul bănuit precum și autoturismul utilizat de acesta au fost date în consemn la frontieră.

La data de 11 iulie 2024, bărbatul a fost depistat la Punctul de Frontieră Nădlac de către polițiștii din cadrul Poliției de Frontieră.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de infracțiunea de violență în familie, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uzul de armă fără drept și contrabandă calificată.

Față de bărbatul de 39 ani polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă 24 ore, urmând ca acesta să fie prezentat unității de parchet competente, cu propunere legală.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate