România a înfruntat Ucraina, luni, de la ora 16:00, la Munchen, în primul meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, meci pe care l-a câștigat cu un spectaculos 3-0.
Naţionala de fotbal a României a debutat cu o victorie superbă la Campionatul European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, 3-0 (1-0) cu Ucraina, luni, pe Football Arena din Munchen, în Grupa E.
Tricolorii au reuşit o victorie istorică, a doua a lor la Campionatul European, la 24 de ani de la precedenta (3-2 cu Anglia), deşi porneau cu şansa a doua în acest meci.
România a făcut un meci tactic perfect şi s-a impus prin golurile marcate de Nicolae Stanciu (29), Răzvan Marin (53) şi Denis Drăguş (57).
Ucraina a avut posesia din startul jocului, dar România s-a apărat compact şi nu a lăsat spaţiu unor jucători de top precum Mudrik (Chelsea), Ţîgankov (Girona) sau Dovbik (Girona), golgheterul din La Liga, cu 24 de goluri.
Ţîgankov (7) şi-a încercat şansa cu un şut din marginea careului, dar Burcă a blocat. Imediat a venit replica României, însă Coman a tras modest de la circa 25 de metri şi Lunin a prins. Dovbik a şutat violent peste poartă de la 25 de metri (22).
În min. 29, presingul lui Drăguş a dat roade şi Lunin a degajat greşit, Man a recuperat şi i-a pasat lui Stanciu, care a marcat cu un şut superb la vinclu de la 18 de metri.
Drăguşin a avut intervenţii remarcabile la centrarea lui Mudrik (36) şi apoi la Ţîgankov (38).
Tot România a fost mai periculoasă, pe finalul primei reprize, dar şutul lui Man la colţul lung a fost deviat salvator de un fundaş (38). La cornerul care a urmat, Stanciu a trimis cu efect la colţul lung, iar mingea a lovit bara (39).
România a început partea secundă la fel cum a încheiat-o pe prima, cu încredere, Coman (46) şutând pe lângă poartă din marginea careului.
Răzvan Marin l-a blocat excelent pe Mudrik (52), iar un minut mai târziu a adus desprinderea, la capătul unui contraatac purtat de Drăguş. Man a fost blocat de defensiva ucraineană, dar mingea a ajuns la Marin, care a şutat fără preluare de la circa 22 de metri, mingea intrând în poartă după intervenţia tardivă a lui Lunin.
Ucraina a acuzat şocul şi era în degringoladă. Stanciu a tras din marginea careului, dar a fost blocat de Matvienko (56), apoi mingea a ajuns la Raţiu, care a tras tare la colţul scurt, dar Lunin, portarul lui Real Madrid, a respins în corner.
Stanciu şi Man au combinat la lovitura de la colţ (57), extrema Parmei a pătruns în careu şi a trimis în faţa porţii, de unde Drăguş şi-a încununat evoluţia cu gol.
După mutările din cele două formaţii, jocul României a mai pierdut din consistenţă, în timp ce Ucraina a fost mai periculoasă, încercând să înscrie măcar golul de onoare.
Iarmolenko (65) a tras peste poartă de la 14 metri. Sudakov a şutat de la 22 de metri, dar Niţă a reţinut în doi timpi (77). Niţă a fost la post şi la mingea deviată pe rând de Drăguşin şi Burcă (79). Mudrik, lansat de Dovbik, a tras periculos pe lângă vinclu (84). Puşcaş a fost aproape de autogol la un corner al Ucrainei, respingând pe spate (89). Iaremciuk l-a lobat pe Niţă, dar mingea a lovit bara transversală (90+2). Mudrik a şutat de la 25 de metri, dar Niţă a respins (90+4).
Stanciu a fost desemnat cel mai bun jucător al meciului de către UEFA.
România va juca următoarele meciuri cu Belgia pe 22 iunie (Koln, 22:00) şi cu Slovacia pe 26 iunie (Frankfurt).
România – Ucraina 3-0 (1-0)
Au marcat: Nicolae Stanciu (29), Răzvan Marin (53), Denis Drăguş (57).
Au evoluat echipele:
România: 1. Florin Niţă – 2. Andrei Raţiu, 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă, 11. Nicuşor Bancu – 6. Marius Marin (4. Adrian Rus, 75) – 20. Dennis Man (10. Ianis Hagi, 62), 18. Răzvan Marin, 21. Nicolae Stanciu (căpitan; 24. Bogdan Racoviţan, 87), 17. Florinel Coman (13. Valentin Mihăilă, 62) – 19. Denis Drăguş (9. George Puşcaş, 75).
Selecţioner: Edward Iordănescu.
Ucraina: 23. Andri Lunin – 2. Iuhim Konoplia (24. Oleksandr Timcik, 72), 13. Ilia Zabarnîi, 22. Mikola Matvienko, 17. Oleksandr Zincenko – 6. Taras Stepanenko (căpitan; 18. Volodimir Brajko, 62), 19. Mikola Şaparenko (7. Andri Iarmolenko, 62) – 15. Viktor Ţîgankov (9. Roman Iaremciuk, 62), 14. Gheorghi Sudakov (8. Ruslan Malinovski, 83), 10. Mihailo Mudrik – 11. Artem Dovbik.
Selecţioner: Serhi Rebrov.
Arbitru: Glenn Nyberg; arbitri asistenţi: Mahbod Beigi, Andreas Soederqvist (toţi din Suedia); al patrulea oficial: Espen Eskaas (Norvegia)
Cartonaşe galbene: Konoplia (68), Răzvan Marin (79). https://tvrinfo.ro/