La data 04 iunie 2024, în orei 12:00, polițiștii au oprit pentru control, pe bulevardul Iuliu Maniu, din Deva, autoturismul condus de un bărbat de 68 de ani, din Deva. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figura având dreptul de a conduce autovehicule anulat.
• În data de 04 iunie 2024, în jurul orei 11:10, polițiștii Formațiunii Rutiere Hațeg au fost sesizați despre faptul că, pe strada Hunedoarei, din Hațeg, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. În urma testării tinerei implicate în evenimentul rutier cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
• La data de 04 iunie 2024, în jurul orei 22:45, polițiștii au oprit în trafic, pe DN.7, pe raza orașului Simeria, autoturismul condus de un bărbat de 39 de ani, din Simeria. Cel aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,68 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În cauzele prezentate, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală.