.

Susțin Candidatura lui Lucian Ioan Rus pentru Funcția de Primar al Municipiului Deva

Stimați cetățeni ai municipiului Deva,

Sunt Conf.univ.dr. Ioan I. Gâf-Deac, originar din Lupeni și un vizitator frecvent al Devei, de care mă leagă amintiri și mulți oameni dragi!

Predau administrație publică, am fost administrator public al Sectorului 4 București și sunt expert în modernizarea serviciilor publice și transformare digitală. De-a lungul carierei mele, am avut privilegiul de a fi recunoscut drept City Managerul Anului 2019 și de a câștiga premiul pentru cel mai bun proiect de Smart City din România în 2020, pentru Proiectul Sectorului 4 București.

În calitatea mea de profesionist dedicat în domeniul administrației publice și al inovării digitale, sunt onorat să îmi exprim susținerea pentru Lucian Ioan Rus (foto), candidatul Partidului Social Democrat (PSD) pentru funcția de primar al Municipiului Deva.

Am să vă expun o viziune legată de nevoia Devei de a-l avea primar pe Lucian Ioan RUS, printr-o analogie care poate fi considerată bizară, dar care este perfect validă în cazul de față.

Unele vinuri, mai ales cele de calitate, cu cât “îmbătrânesc” dezvoltă arome și gusturi mai complexe, sunt mai clare și mai valoroase, pe când cele de slabă factură se acresc și devin un soi de oțet indezirabil. Exact la fel este și cu unii primari în funcție. Cei de calitate sporesc talanții, capătă înțelepciune și fac lucuri din ce în ce mai bune pentru comunitate. Alții se “acresc” cu fiecare mandat petrecut la primărie.

Deva, așa cum o văd eu de la an la an, are din ce în ce mai mare nevoie de o nouă viziune sănătoasă, de știință, de bun simț și eleganță, de interes și de un proiect care să fie susținut de toți oamenii, de cei din sistemul local și de administrația centrală, guvernamentală. Este nevoie ca întreaga conducere a orașului să iasă din starea de suburban, de grobianism și de aministrație de tip clan, sau ca să fiu politicos, de tip grup de interese.

Devenii au șansa să aleagă duminică 9 iunie altceva! Deva are nevoie de un primar de calitate și asta implică un om de calitate, priceput, un manager, om de echipă, cu susținere locală și guvernamentală, așa cum este Lucian Ioan RUS.

Se pricepe, poate și vrea să schimbe în bine destinul Devei și va face asta! Experiența guvernamentală, cea de maneger, de antreprenor, toate sunt pietre de temelie pentru o fundație sănătoasă, pentru o construcție durabilă.

Alegerile din 9 iunie dau o șasă orașului Deva și nu neapărat candidatului Lucian Ioan Rus. Șasa trebuie însă fructificată, așa că vă îndemn și eu, ca om care îndrăgește Deva, să alegeți calea cea bună, să faceți o schimbare care va transforma Deva în ceea ce poate și trebuie să fie, un oraș minunat cu oameni fericiți!

Are Deva nevoie de schimbare? Are Deva ceva de câștigat? Este Lucian Ion RUS soluția?

Spun cu tărie DA, DA și iar DA!

Comandat de Partidul Social Democrat-Organizaţia Judeţeană Hunedoara, cod mandatar financiar coordonator 21240002, executat de ACCENT MEDIA SRL

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate