.

Peste 250.000 de consultații gratuite, efectuate în cabinetele medicale școlare din Deva!

Peste 250.000 de consultații și triaje epidemiologice au fost efectuate în cabinetele medicale școlare din municipiul Deva, în anul 2023, dintre care aproape 2 procente aparțin cabinetelor de medicină dentară.
Potrivit datelor transmise de medicii din rețeaua medicală școlară, în majoritatea covârșitoare a cazurilor (94%), elevii și preșcolarii care au trecut pragul cabinetelor medicale au domiciliul în mediul urban.
🟠 Pe de altă parte, statistica activității pe cabinete medicale școlare arată că aproape o treime din totalul celor 251.589 de consultații și triaje epidemiologice efectuate anul trecut (31%) s-au desfășurat în cabinetele medicale care funcționează la Colegiul Național „Decebal” (Corpurile A și B), aproape un sfert (24%) – în cabinetele de la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” (Corpurile I, II și III), Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” și Grădinița cu Program Prelungit nr. 2, alte 17% – în cabinetele de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” și Grădinițele PP7 și PP6, 15% – în cabinetele medicale de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” (Corpurile A, B și C) și 13% – în cabinetele de la Colegiul Tehnic „Transilvania”, Liceul Teoretic „Teglas Gabor” și Grădinițele PP1 și PN3.
✔ În școlile și grădinițele din municipiul Deva funcționează 18 cabinete de medicină generală și alte 2 cabinete de medicină dentară, în care 7 medici și 27 de asistente medicale – angajați ai Direcției de Asistență Socială Deva, asigură consultații și tratamente gratuite pentru aproximativ de 10.000 de preșcolari și elevi care frecventează cursurile unităților de învățământ preuniversitar.
🟧 Ce oferă ASISTENȚA MEDICALĂ ȘCOLARĂ:
🩺 acordarea de consultații primare
🩺 efectuarea tirajului zilnic (în cazul preșcolarilor)
🩺 evidență specială, în cazul copiilor cu boli cronice
🩺 acțiuni de prevenție
🩺 tiraj epidemiologic, după fiecare vacanță școlară
🩺 asistență medicală în cazul urgențelor medicale
🩺 verificarea stării de sănătate a elevilor înainte de participarea acestora la competiții, olimpiade, concursuri, excursii etc.
🩺 monitorizarea alimentației preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ în care se servește masa
🩺 educație pentru sănătate
🩺 promovarea unui stil de viață sănătos și a activității fizice în rândul copiilor și adolescenților etc.
Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate