.

Medicii recomandă: Măsuri pentru prevenirea virozelor respiratorii

În sezonul rece se înregistrează o creștere a numărului de cazuri de viroze respiratorii. Direcția de Sănătate Publică Hunedoara desfășoară o campanie de informare a populației cu privire la măsurile generale pe care fiecare dintre noi trebuie să le respectăm pentru prevenirea îmbolnăvirilor:
– consultarea medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru a stabili indicațiile terapeutice, izolarea și eventuale investigații suplimentare;
– adresarea la centrele de evaluare/centrele de permanență organizate la nivelul județului;
– respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea de batiste de unică folosință;
– menținerea unei igiene adecvate a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
– evitarea aglomerațiilor, aerisirea spațiilor închise și purtarea măștii de protecție;
– continuarea vaccinării antigripale, în special pentru populația expusă la risc crescut de îmbolnăvire sau complicații ale gripei — persoane cu vârsta peste 65 de ani, gravide, persoane imunodeprimate, persoane cu afecțiuni cronice respiratorii sau cardiace.
Gripa sezonieră este o infecție respiratorie acută cauzată de virusurile gripale care circulă în toate părțile lumii. Reprezintă o povară de boală pe tot parcursul anului, dar în regiunile cu climă temperată, epidemiile apar mai ales în timpul iernii. Provoacă boli care variază în severitate și uneori duc la spitalizare și deces.
Gripa sezonieră se caracterizează printr-un debut brusc de febră, tuse (de obicei uscată), dureri de cap, dureri musculare și articulare, stare de rău severă (senzație de rău), dureri în gât și rinoree (secreție nazală abundentă). Tusea poate fi severă și poate dura două sau mai multe săptămâni.
Majoritatea oamenilor se recuperează de febră și alte simptome în decurs de o săptămână fără a necesita îngrijiri medicale. Cu toate acestea, gripa poate provoca boli severe sau deces, în special în rândul grupurilor cu risc ridicat, inclusiv cei foarte tineri, vârstnici, femeile însărcinate, personalul medical și cei cu afecțiuni medicale grave.
Astfel, la primele simptome trebuie consultat obligatoriu medicul de familie. Sub nici o formă nu se recomandă auto-medicația. Pentru pacienții care nu fac parte dintr-un grup cu risc ridicat, tratamentul se concentrează pe ameliorarea simptomelor gripei, cum ar fi febra. Pacienții despre care se știe că fac parte dintr-un grup cu risc crescut de a dezvolta boli severe sau complicații trebuie să solicite asistență medicală și ar trebui să fie tratați cu medicamente antivirale cât mai curând posibil.
Cele mai cunoscute medicamente pentru atenuarea disconfortului creat de virozele respiratorii sunt:
Analgezicele – care calmează durerile, reduc febra și inflamația;
Expectorantele – care subțiază mucusul, astfel încât secrețiile pulmonare să poată fi eliminate mai ușor prin tuse;
Anti-tusivele – liniștesc tusea;
Decongestionantele – reduc congestia nazală.
Cum pot să mă îmbolnăvesc?
Virozele respiratorii se poate transmite ușor de la o persoană la alta:
– Prin contactul direct cu picăturile de la o persoană infectată, împrăștiate prin tuse sau strănut;
– Prin contactul indirect, atunci când picăturile sau secrețiile din nas sau gât se depun pe suprafețe sau pe mâini. De acolo, virusul poate fi transferat către alte persoane, care apoi își ating zona nasului sau gurii.
Virozele respiratorii nu se tratează cu antibiotic!
De ce trebuie să evităm administrarea antibioticelor în viroze respiratorii?
Principalul motiv pentru care nu trebuie să luăm antibiotice în viroze respiratorii este faptul că acestea nu au niciun rol în tratarea acesteia. Antibioticele se administrează numai în momentul în care apare o complicație (suprainfecția bacteriană), întotdeauna fiind nevoie de recomandarea medicului specialist.
Cea mai eficientă și sigură metodă de protecție împotriva gripei este vaccinarea antigripală, care este recomandată a fi făcută înaintea începerii sezonului rece, pentru ca persoana vaccinată să dezvolte suficienți anticorpi anti-gripali.
Deși, de cele mai multe ori este considerată o afecțiune banală, gripa este o boală infecțioasă foarte contagioasă, cu mortalitate semnificativă.
Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate