La 24 ianuarie, zi de mare semnificație pentru poporul român, sărbătorim Ziua Unirii Principatelor Române.
![](https://accentmedia.ro/wp-content/uploads/2023/12/nistor-2-web-300x265.jpg)
Rememorăm evenimentul istoric de acum mai bine de un secol și jumătate, când Moldova și Țara Românească și-au unit destinele pentru a forma un singur stat puternic.
Unirea din 1859 nu a fost doar un act politic, ci o expresie a dorinței noastre de a trăi și de a prospera împreună.
Vă îndemn să privim spre trecut cu mândrie și să ne angajăm să păstrăm și să dezvoltăm valorile care au făcut posibilă Unirea. Unitatea noastră este o forță care ne-a ghidat prin istorie și care ne va ghida în viitor.
La Mulți Ani, români!
Laurențiu NISTOR,
Președintele Consiliului Județean Hunedoara