Așa cum face în fiecare an, și în miezul lunii ianuarie 2024, de ziua lui Eminescu, Ziua Culturii Naționale, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, îi invită pe toți iubitorii de poezie, pe toți cei care îl prețuiesc pe marele nostru poet să ia parte la suita de manifestări organizate pentru a-i cinsti memoria.
Și în acest an, toți cei care iubesc, cunosc și respectă creația lui Mihai Eminescu, cei care îi iubesc versul fără pereche, se vor întâlni la locul devenit de acum tradițional, statuia poetului din Parcul Cetății.
Anul acesta, cea de-a XV-a ediție a manifestării Eminesciana am situat-o sub genericul Eminescu sau infinitul poeziei, un citat preluat dintr-un studiu al criticului literar Garabet Ibrăileanu. Acesta compară senzația de infinit, de nesfârșire pe care o generează muzica de aleasă calitate cu bucuria pe care o trăim atunci când citim, când auzim o poezie scrisă de Mihai Eminescu. Această bucurie fără margini se face simțită de aproape 150 de ani, de când pe cerul literaturii române a apărut și strălucește astrul numit Mihai Eminescu.
Și la această ediție, momentele artistice oferite celor prezenți la omagierea lui Eminescu de către artiști plini de har și sensibilitate sunt de un înalt nivel calitativ.
Prietenii noștri de la Oradea, membrii Fundației Rock Filarmonica, ne vor prezenta momentul intitulat „Sonetul muzical eminescian” – în interpretarea artiștilor Florian Chelu Madeva, Alexandrina Chelu-Schorr și Florin Petroniu Avram care va include sonete eminesciene ilustrate muzical cu talent și sensibilitate.
„Doina, dorul și sufletul românesc transpuse în cântec” este genericul următorului număr artistic susținut de mult îndrăgitul artist, solistul vocal Cristian Fodor. Fiecare cântec pe care îl interpretează ne aduce întotdeauna bucurie în suflet și o puternică emoție.
O serie de poeți cunoscuți și îndrăgiți, prieteni vechi ai bibliotecii noastre, vor susține apoi un recital de poezie intitulat „Eminescu în inimile poeților hunedoreni”
Îi așteptăm cu bucurie și în acest an, în parcul Cetate din Deva, la statuia lui Eminescu, pe toți cei care vor să se împărtășească din infinitul poeziei lui Eminescu.
Momentele dedicate lui Mihai Eminescu se vor desfășura în ziua de 15 ianuarie 2024, conform programul de mai jos:
Ora 1000 – Parcul Municipal „Cetate” Deva:
- Evocarea poetului național;
- „Sonetul muzical eminescian” – în interpretarea artiștilor Florian Chelu Madeva, Alexandrina Chelu-Schorr și Florin Petroniu Avram, membri ai Fundației Rock Filarmonica Oradea;
- „Doina, dorul și sufletul românesc transpuse în cântec” – recital Cristian Fodor;
- Depunere de flori la statuia poetului.
Ora 1130 – Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Sala de Lectură:
- „Eminescu în inimile poeților hunedoreni” – recital de poezie.
Ora 1200 – Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Sala „Europa”, parter:
- „Eminescu – Muntele fără poteci”, concurs între elevii de la colegiile și liceele din Deva pe subiecte legate de viața și creația marelui nostru poet.
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Sala de Lectură:
- Expoziție de carte din opera lui Mihai Eminescu, cărțile prezentate făcând parte din patrimoniul bibliotecii județene.
Cu deosebită prețuire,
Manager,
Ioan Sebastian Bara