.

Accident rutier la intrarea în localitatea Topliţa: trei persoane au ajuns la spital

Pompierii militari ai Detașamentului Hunedoara au fost solicitați, joi, 28 decembrie, prin apel la 112, să intervină la un accident rutier care a avut loc pe DJ 687 D, la intrarea în localitatea Toplița.
Echipajele s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, dar și cu o ambulanță SMURD.
Totodată, la locul accidentului a intervenit și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.
Autoturismul a derapat în afara părții carosabile, iar în urma accidentului 3 dintre cele 4 persoane aflate în autovehicul, conștiente, dar cu traumatisme, au fost preluate de ambulanțe și transportate la UPU Hunedoara.
De asemenea, echipajele de pompieri au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, care se impun în astfel de situații.
Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate