Într-o partidă de baschet din cadrul Campionatului Național de juniori U 18 (juniorii mari, generația care aduce schimbarea) la Deva s-a disputat întâlnirea dintre formațiile LPS Cetate Deva și CS Amicii Pitești, contând pentru prima etapă din întrecerea națională.
Peste 400 de spectatori au asistat la această întâlnire, veniți să îi urmărească live pe juniorii de la secția de performanță de la Cetate Deva care și anul trecut au fost printre cei care au participat la turneul final al întrecerii naționale și care au făcut o bună impresie prin evoluța lor.
Duminică juniorii deveni au evoluat fără trac, cu multă ambție, cum spuneam, în prezența celor care îi susțin cu adevărat și s-au impus fără probleme în fața partenerilor de întrecere veniți de la Pitești.
Pentru cei care au ratat această partidă să notăm că a fost un meci spectaculos, tinerii juniori pregătiți de profesorii Cosmin Stoicovici și Dorin Ghe. Reclaru jr. etalând toate calitățile de care dispun, fiecare jucător încercând să impresioneze asistența din tribune, fie cu aruncările de la mare distanță, fie cu intervențiile de sub panou.
Fără a reduce meritul întregii echipe la această victorie, reținem evoluțiile de excepție ale juniorilor Răzvan Dăscăliță ( cel mai bun marcator în această partidă cu aruncările reușite de 3 puncte ), a jucătorilor Darius Costa și Raul Orșa.
Au jucat la LPS Cetate Deva: Alexandru Mesei, Eduard Sturek, Roberto Moldvay, Radu Orșa, Raul Iura, Raul Musceleanu,Ionuț Bucurean, Tudor Chirilă, Alexandru Costea, Răzvan Dăscăliță, Alexandru Rus și Darius Costa, antrenori fiind profesorii Cosmin Stoicovici și Dorin Ghe. Reclaru jr.
Baschet juniori: LPS Cetate Deva – CS Amicii Pitești 118-52
Partajează această știre
Noutăți
22 Decembrie – Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății
decembrie 22, 2024
Eroii Revoluţiei din decembrie 1989, comemoraţi la Hunedoara
decembrie 22, 2024
Colinde pentru pacienţii spitalului din Hunedoara
decembrie 20, 2024
Mica Publicitate