.

Aproape 70 de permise de conducere reţinute de poliţiştii rutieri hunedoreni, în interval de şapte zile

Pentru asigurarea unui grad corespunzător al siguranței rutiere, în perioada 20 – 26 noiembrie 2023, la nivelul județului Hunedoara, polițiștii rutieri au  efectuat mai multe acțiuni în trafic, în scopul prevenirii producerii accidentelor rutiere. Acțiunile preventive au vizat respectarea regimului de viteză legal, combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni și bicicliști, dar și neacordarea priorității de trecere autovehiculelor.

 Polițiștii implicați în activitățile menționate au aplicat 458 de sancțiuni contravenționale dintre care: 346 de amenzi pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit, 77 pentru nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni, 14 pentru abateri comise de bicicliști, 16 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea și 5 pentru alte abateri, la regimul rutier.

Ca urmare a activităților desfășurate, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 68 de permise de conducere, dintre care 7 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise, unul  pentru depășirea cu peste 70 km/h a vitezei maxime admise, 4 pentru conducerea unui autovehicul de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice, 16 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea și 5  pentru neacordarea priorității de trecere autovehiculelor sau pietonilor.

De asemenea, au fost constatate 11 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și au fost retrase 41 de certificate de înmatriculare, pentru diferite defecțiuni tehnice, neefectuarea la termen a inspecției tehnice periodice ori pentru neîncheierea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto în caz de accidente.

             Exemple semnificative:

La data de 21 noiembrie 2023, în jurul orei 23:20, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Orăștie, a fost depistat  conducând  un autoturism pe DN 7 cu o viteză de 125 km/h, pe raza localității Spini, fiind înregistrat cu aparatul radar.

• La data de 26 noiembrie 2023, în jurul orei 21:30, un bărbat de 53 de ani, din orașul Petrila, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Petrila. Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, fapt care a determinat conducerea acestuia la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, procedură care a fost, de asemenea, refuzată de către bărbat.   În urma efectuării verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea permisul de conducere anulat.

• La data de 25 noiembrie 2023, în jurul orei 09:00, un bărbat de 53 de ani, a fost depistat de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva în timp ce se deplasa cu un autoturism pe bulevardul Iuliu Maniu, din municipiul Deva. În urma testării bărbatului, aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,02 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

• La data de 25 noiembrie 2023, în jurul orei 19:00, Poliția Orașului Uricani  a fost sesizată de un conducător auto cu privire la faptul că  pe DN 66A, la km 17 + 800 m., în direcția de mers Lupeni – Uricani, a observat un autoturism care a ieșit de pe carosabil și a lovit un parapet. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Lupeni, a condus autoturismul implicat în evenimentul rutier (fără victime). În urma efectuării testării cu aparatul etilotest a bărbatului respectiv, a rezultat o concentrație de 1,19 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

În cauzele prezentate, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală. Activitățile preventive ale polițiștilor în trafic vor continua și în perioada următoare, în vederea reducerii riscului rutier.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate