.

Militarii și polițiștii vor putea să urmeze cursuri de masterat cu scoatere de la locul de muncă

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare a fost promulgată de Președintele României prin Decretul nr.1359/06/11/2023 și a devenit Legea nr.322/06/11/2023.
Militarii și polițiștii vor putea astfel să urmeze cursuri de masterat cu scoatere de la locul de muncă.
Prin această propunere legislativă am dorit să modificăm și să completăm în mod adecvat Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare.
Că principiu, se impunea stabilirea unui mod unitar de reglementare a modalității de gestionare a raporturilor cu instituția a principalelor categorii de personal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, respective polițiști și cadre militare, în ceea ce privește participarea la programele de studii universitare sau de master profesional.
Promovată împreună cu colegii mei parlamentari PSD de Hunedoara, inițiativa a avut la bază necesitatea respectării principiului constituțional al egalității în fața legii, în vederea eliminării eventualelor diferențe de tratament ce ar putea să apară în gestionarea raporturilor celor două categorii de personal.
Prin modificările ce au fost adoptate, s-a dorit că maiștrii military și subofițerii care au promovat concursul de admitere la programul de master professional să frecventeze cursurile cu scoaterea de la locul de muncă.
Totodată s-a dorit stabilirea modalității de acordare a gradului militar și de numire în funcție la absolvirea programului de master profesional, precum și instituirea interdicției modificării raporturilor de serviciu, după acordarea gradului militar de ofițer, timp de cel puțin 5 ani de la numirea în funcție la unitatea în care este repartizat după absolvire.
Toate aceste modificări reprezintă ajustări necesare pentru buna funcționare a structurilor militare, într-un climat de etică profesională absolute necesar pentru atingerea unei eficiențe optime în raport cu obiectivele instituționale stabilite pentru fiecare în parte.
Deputat Viorel Salan
PSD Hunedoara

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate