Bucureşci: Trei proiecte pentru şcoala din comună

Administraţia locală din comuna Bucureşci a reuşit să câştige trei proiecte cu finanţare nerambursabilă pentru şcoala gimnazială din centrul de comună. Este vorba despre investiţii care au ca obiect eficientizarea energetică a clădirilor, dotarea cu mobilier modern şi cu aparatura didactică necesară, în ton cu cerinţele unui învăţământ modern.

„Învăţământul a fost şi rămâne o prioritate pentru administraţia locală. Am deschis anul şcolar în cele mai bune condiţiuni, astfel ca elevii Şcolii Gimnaziale „Sabin Oprean” să se bucure de toate condiţiile necesare pentru a putea învăţa bine. Sunt copii foarte buni, care au avut rezultate frumoase la olimpiadele şcolare şi cred că merită, din plin, toată atenţia noastră”, a spus primarul comunei Bucureşci, Mircea Ghilean.

Dincolo de eforturile depuse pentru ca procesul de învăţământ să se poată derula în condiţii optime, în comuna Bucureşci au fost demarate şi alte proiecte ce vizează comunitatea locală, de la aprovizionarea cu apă a satului Şesuri, până la schimbarea sistemului de iluminat public, prin utilizarea noilor tehnologii, mult mai economice.

O investiţie importantă – modernizarea drumului spre biserica monument istoric de la Curechiu, s-a finalizat, iar acest lucru pune în valoare acest obiectiv turistic al comunei Bucureşci. Biserica de lemn „Sfântul Nicolae”, din satul Curechiu, căci despre ea este vorba, este înscrisă pe lista monumentelor istorice şi merită vizitată.

Localitatea Curechiu a rămas cunoscută in istorie ca prim loc de adunare al țăranilor zărăndeni răsculați, conduși de Crişan. Biserica monument istoric de aici a fost construită în jurul anului 1785.

Biserica are cel mai valoros patrimoniu mobil dintre toate bisericile de lemn hunedorene, format din zeci de icoane pe lemn și sticlă de o valoare inestimabilă.

Edificiul, sfințit la 5 noiembrie 2000, în urma unei ample renovări, este atestat de conscripțiile anilor 1805 și 18291831.

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns