Lupte libere: Trei medalii pentru LPS Cetate Deva la Campionatele Naționale de juniori

La Călărași în Sala Polivalentă s-au desfășurat recent întrecerile ediției din acest an a Campionatelor Naționale de lupte libere pentru juniorii de categoria a IV-a, mai precis cei cu vârstă până la 17 ani(U17). La care au participat circa 200 de sportive de la secțiile de performanță din țară.
Au fost întreceri spectaculoase în care s-au evidențiat reprezentanții celei mai tine­re generații de luptători iar printre cei care au urcat pe podiumul de premiere și au cucerit medalii sunt și re­prezentanții de la secția de performanță a LPS Cetate Deva.
Denisa Obrejan care a con­curat în cadrul categoriei 43 de kg a câștigat un titlu de campioană națională și o medalie de aur după o evo­luție excelentă.
Pe podiumul de premiere la ediția din acest an a Campionatelor naționale s-au aflat și alte două sportive de la clubul devean. Bianca Obrejan a câștigat meritat o medalie de bronz la categoria 49 de kg iar colega ei Adriana Gherman a cucerit o medalie de bronz la categoria 61 de kg, ambele reușind să se impună în fața unor adversare mult mai bine cotate decât sportivele de la LPS Cetate.
Aceste rezultate confirmă tradiția luptătorilor de la clubul devean, care an de an aduc la palmaresul LPS Cetate Deva titluri naționale la care contribuie și cadrele didactice care îi pregătesc pe acești sportivi.
Felicitări sportivilor dar și antrenorilor care se ocupă de pregătirea acestora: profesorii Gheorghe Văcărașu, Suraj Moravan, Ioan Ailincăi și Oliver Spaniol și mult succes la viitoarele competiții sportive!.

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns