.

136 de intervenţii şi misiuni ale pompierilor hunedoreni, în week-end

În acest weekend, salvatorii hunedoreni au desfășurat 136 de misiuni și intervenții, majoritatea constând în gestionarea optimă a situațiilor de urgență și în acordarea primului ajutor medical calificat.
Echipajele SMURD au răspuns prompt în 115 cazuri, cele mai multe solicitări fiind gestionate de către Detașamentul Hunedoara – 22 intervenții, Detașamentul Deva – 19 intervenții și Detașamentul Petroșani – 11 intervenții.
În această perioadă, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 2 incendii.
Unul dintre ele s-a produs la un apartament din municipiul Brad, fiind distruse total sau degradate mobila din bucătărie și din încăperile locuinței, iar întreaga instalație electrică a ars, cauza probabilă fiind un scurtcircuit produs la sistemul de alimentare cu energie electrică.
În urma celui de-al doilea incendiu au ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 2 hectare și baloți de paie, în localitatea Bălățar, comuna Bretea Română, cauza probabilă fiind flacăra deschisă.
De asemenea, în aceste 3 zile, pompierii au participat la 9 acțiuni în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, au asigurat măsurile P.S.I, la 2 accidente rutiere, iar alte 8 au constituit diferite intervenții realizate în sprijinul comunității.
În continuare, pompierii militari hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați!
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate