Z
Data de 28 septembrie 2023 reprezintă a 17-a Zi Mondială a Rabiei.
Tema de anul acesta „Toți pentru 1, o singură sănătate pentru toți” subliniază faptul că pentru a elimina decesele cauzate de rabie, până în anul 2030, este nevoie de un efort comun al medicilor, autorităților, organizațiilor care luptă pentru sănătatea animalelor, efort care trebuie concentrat pentru asigurarea sănătății tuturor, indiferent de nivelul social și economic. Din nefericire, rabia continuă să afecteze comunitățile dezavantajate din punct de vedere economic.
Asigurarea accesului echitabil la servicii medicale și la măsurile de profilaxie a rabiei imediat după ce o persoană a suferit o plagă cu potențial rabigen, nu numai că salvează vieți, ci și reduce presiunea asupra sistemelor naționale de sănătate.
Ținta Zero până în 2030: Planul strategic global pentru eliminarea deceselor umane cauzate de rabia transmisă de câini până în 2030, stabilește un obiectiv global comun. Acest obiectiv este unul realizabil, deoarece avem la dispoziție vaccinurile, medicamentele, instrumentele și tehnologiile pentru a întrerupe transmiterea și evoluția uneia dintre cele mai vechi boli.
Informații relevante la nivel mondial:
- Rabia este o boală virală care apare în peste 150 de țări și care cauzează zeci de mii de decese în fiecare an, în principal în Asia și Africa. 40% dintre aceste decese sunt înregistrate la copii sub 15 ani.
- Cele mai multe decese prin rabie apar la persoane care au fost mușcate de câine. De asemenea, aproximativ 99% dintre cazurile de rabie apar la persoane care au fost mușcate de câine. Rabia poate fi prevenită prin vaccinarea antirabică a câinilor și prin prevenirea mușcăturilor de câine.
- Rabia este responsabilă și de o povară economică importantă.
- La nivel global, rabia cauzează anual un cost estimat de 8,6 miliarde USD. Cele mai multe pierderi economice sunt cauzate de reducerea productivității din cauza deceselor premature (54%). Cheltuiala generată de supravegherea rabiei și de implementarea măsurilor de control (vaccinarea câinilor) reprezintă doar 2.01% din costurile anuale generate de rabie.
Informații relevante la nivelul UE și național:
- În anul 2021, două state membre UE au raportat 118 cazuri autohtone de rabie la animale: Polonia – 113 cazuri și România – 5 cazuri (patru bovine și o vulpe).
Date statistice din județul Hunedoara:
2020 | 2021 | 2022 | Sem.I 2023 | |
Persoane vaccinate antirabic | 102 | 113 | 151 | 90 |
Persoane mușcate de câine | 86 | 88 | 116 | 74 |
În anul 2022, conform raportărilor Compartimentului de Supraveghere Epidemiologică și Control a Bolilor Transmisibile,pe lângă cele 116 persoane mușcate de câine, au mai fost 26 persoane mușcate de pisică, 8 de șobolan, 2 de vulpe și una de liliac, iar în primul semestrul al anului 2023, au fost 12 mușcături de pisică, 2 de vulpe și 2 șobolan.
În județul Hunedoara există 4 centre antirabice: Deva, Hunedoara, Brad și Vulcan.