Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean, organizează cea de a 14-a ediție a Festivalului Vânătorilor, un eveniment devenit tradițional. Această ediție este organizată într-un cadru inedit, la Lipova Băi, duminică, 24 septembrie.
„Acest Festival este de referință nu doar pentru Arad, a devenit un eveniment național și internațional, care reunește vânători din țară și străinătate. Anul trecut a fost organizat la Expo Arad, iar în acest an am schimbat locația, într-un cadru natural, ambiental, la Băile Lipova. Sunt convins că și anul acesta, evenimentul se va bucura de o prezență numeroasă”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Un factor important în organizarea Festivalului Vânătorilor la Lipova este consilierul județean Cristina Ciorogar. „Îmi doresc să dezvoltăm Lipova, să avem o deschidere culturală și turistică tot mai mare, inclusiv prin organizarea unor evenimente precum Festivalul Vânătorilor, de duminică, sau cum a fost Lipova Symphonic City, un concert-eveniment cu impact regional. Ediția din acest an a Festivalului Vânătorilor va avea nu doar povești cu și despre vânători, ci și un concurs gastronomic și un spectacol folcloric”, a precizat Cristina Ciorogar.