.

Handbal feminin: Echipa din Deva își continuă pregătirile

Cel de-al doilea eșalon valoric al handbalului feminin din țara noastră va începe în cursul lunii septembrie, data și componența seriilor urmând a fi anunțate de către federația de specialitate în perioada următoare.
Până atunci, una dintre participante și pretendente la promovarea în Liga Florilor, echipa feminină de la CSM Deva și-a continuat seria meciurilor de pregătire, fiind prezentă vineri și sâmbătă, la un turneu amical la Ploiești.
“Cupa de vară CS Activ Prahova Ploiești”, ediția a II-a, a reunit la start, alături de clubul organizator, și CSM Deva și formațiile CSM Unirea Slobozia și CSM Iași, toate aceste echipe evoluând în Divizia A și sunt cotate cu șanse de promovare în Liga Florilor.
Devencele au terminat pe poziția a treia turneul de la Ploiești, după ce au pierdut, la limită, 25-26, jocul cu Slobozia și s-au impus, cu 21-19, în fața fetelor de la Iași.
Antrenorul principal de la CSM Deva, prof. Daniel Gheor­ghe, a tras câteva concluzii, notându-și atât plusu­rile cât și minusurile din joc dar așa cum a declarat este mulțu­mit de evoluția echipei sale în actualul stadiu al pregă­tirilor, considerând că echipa este pe drumul cel bun.
„A fost un turneu de pregătire extrem de util, în care, ca și la precedentele jocuri de pregătire, rezultatele au contat mai puțin. Am continuat pe aceeași linie, cu căutarea unor formule cât mai bune de echipă și cu acordarea de timpi de joc egali pentru toate handbalistele. Îmbucurător este faptul că nu s-au observat oscilații majore în joc, deși am folosit formule de echipă diferite pe parcursul meciurilor. Chiar dacă arbitrajele au lăsat de dorit, iritând toate echipele, consider că am făcut două meciuri reușite, după care am observat și plusuri, dar și minusuri. Cred că suntem pe drumul cel bun. Avem asigurate toate condițiile de pregătirile, dar trebuie să avem răbdare, întrucât mai este de lucru la omogenitate, în condițiile în care au venit multe jucătoare noi în această vară. De asemenea, îmi doresc mai multă implicare din partea fetelor și, cu siguranță, vor veni și rezultatele. Repet, suntem pe drumul cel bun și am încedere în jucătoare. Va fi un campionat extrem de dificil, în care vom întâlni adversare care s-au întărit considerabil. În acest context, nu excludem întă­rirea, în continuare, a echipei, cu handbaliste care ne vor ajuta, alături de componentele actuale ale lotului, să atingem obiectivele propuse”, a declarat Daniel Gheor­ghe, antrenorul principal de la CSM Deva.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate