.

Accident rutier la Petroșani:Două persoane au ajuns la spital după ce au fost lovite pe trotuar de un autoturism  

La data de 28 iunie 2023, ora 16:20, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada 1 Decembrie 1918  din municipiul Petroșani a avut loc un eveniment rutier.

          Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au  stabilit că, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Petroșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Petroșani, din cauze medicale, ar fi pierdut controlul direcției de mers urcând pe trotuar unde a acroșat și accidentat ușor, două persoane respectiv un bărbat în vârstă de 50 de ani din municipiul București și un alt bărbat în vârstă de 62 de ani din orașul Petrila.  Victimele au fost preluate și transportate la spital de către echipajele medicale sosite la fața locului pentru acordarea de îngrijiri medicale.  Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

         În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate