Cea de-a 68-a ediție a Campionatelor Internaționale ale României „Iolanda Balaș Soter”, programată să se desfășoare sâmbătă și duminică (3-4 iunie), pe Stadionul din Complexul Sportiv Lia Manoliu din București a reunit la start reprezentanți din cinci țări: Bulgaria (11 sportivi), Republica Moldova (12), Turcia (1), Ucraina (1) și România, în total, 298 de atleți (116 la feminin și 182 la masculin), în concurs fiind înscrise 73 de cluburi.
Reprezentanții județului Hunedoara au adus la patrimoniul cluburilor pe care le-am reprezentat trei medalii din care două de aur și una de argint. Performanța cea mai notabilă o are atlea Florentina Iușco- Marincu cea care a reușit să se claseze pe primul loc în proba de săritura în lungime cu o săritură care a măsurat 6.59 m ( de apreciat creșterea valorică de la etapă la etapă a sportivei din Deva) și o medalie de argint la triplusalt cu o săritură care a măsurat 13.35 m, clasându-se după bulgăroaica Alexandra Nacheva (13.44 m).
Legitimată la CSM Deva, unde este pregătită de prof. Nicolae Alexe, atleta de la clubul devean finanțat de Primăria municipiului reședință de județ, are în programul următor o prezență la Jocurile Francofone și la Cupa Europei, în cele două probe mai sus amintite. Desigur , ea urmărește și o posibilă participare la Campionatele Mondiale de la Budapesta din luna august.
O revenire excelentă după o lungă perioadă de refacere medicală și o medalie de aur la competiția de la București a cucerit și atleta Maria Claudia Florea, legitimată la SCM Deva -CSU Arad unde se pregătește cu prof. Emerson Toma. Ea a reușit o cursă excelentă în proba de 1500 m pe care a câștigat-o cu aproape 7 secunde înaintea celei de a doua clasate. Maria Claudia Florea urmărește și ea o prezență la Cupa Europei pe echipe, unde poate evolua atât la 1500 m cât și la 800 m dar și la Jocurile Francofone
Alte rezultate ale atleților hunedoreni: Daniel Eric Rus (CSM Deva) s-a clasat pe locul 7 în proba de 3000 m și pe locul 7 în proba de 3000 metri obstacole iar Daniel Adelin Pop(SCM Deva- CSU Arad) a terminat proba de 800 m pe locul 8.
Atletism: Campionatele Internaționale ale României – medalii pentru Florentina Iușco-CSM Deva
Partajează această știre
Noutăți
Mica Publicitate