Sub directa coordonare a Consiliului Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara luni, 10 aprilie 2023, la Galeria Națională de Artă „ Forma” din Deva, începând cu ora 17.00, a avut loc deschiderea expoziției „Artă și Sacralitate, In memoriam ONISIM COLTA”.
Expoziția „Artă și Sacralitate – In memoriam Onisim Colta” a reunit artiști reprezentativi care își îndreaptă căutările spre o finalitate sacră. Evenimentul care a polarizat un interes aparte, reprezintă un gest de aducere aminte a artistului Onisim Colta, la eveniment fiind prezent și fiul acestuia, Paul.
Așa cum s-a prezentat și într-un comunicat al CJ Hunedoara și DGAMPT, ,,lucrările prezente pe simezele galeriei din Deva ne evocă răspunsuri ale artiștilor la acțiunea distructivă a societății privind patrimoniul religios, precum și sentimentul transcezei, ori reprezentarea principiilor divinității în instanțe terestre, sau evocarea tradițiilor populare și a mitologiei lumii arhaice, dar și evidente referințe stilistice la repertoriul bizantin.
Există în creația contemporană românească o mare diversitate de discursuri figurative. Uneori, acestea își păstrează puritatea expresiei, alteori propun diverse discursuri simbolice. În general, lucrările din expoziție stau sub semnul evident al Înălțării”.
La Galeria „Forma” pot fi admirate opere ale artiștilor: Zamfira Bârzu, Mihai Chiuaru, Onisim Colta, Dana Constantin, Simion Cristea, Suzana Fântânariu, Marin Gherasim, Liviu Mocan, Marcel Muntean, Liviu Nedelcu, Doina Reghiș Ionescu, Andrei Rosetti, Adrian Samson, Dumitru Șerban, Gheorghe Zărnescu, în perioada 10 aprilie-5 mai, de luni până vineri, între orele 10.00 – 18.00.
,,Expoziția Artă și Sacralitate” este organizată, de regula, în Săptămâna Mare și are drept scop, potrivit doamnei Doina Reghiș Ionescu, omagierea unui mare artist care nu mai este printre noi”.
,,Mă bucur mult să fiu prezent aici la Deva și este un moment extrem de emoționant pentru noi, mai ales că vineri au fost șase luni de când tata a plecat dintre noi, iar din câte observ, Deva ne-a luat-o înainte cu evocarea personalității tatălui meu, Onisim Colta, și asta datorită lui Liviu Nedelcu, care a fost un bun colaborator și prieten”, avea să ne împărtășească cu mare emoție Paul, fiul marelui artist omagiat la Deva.
Cornel Poenar
In memoriam Onisim Colta, la Galeriile Forma din Deva
Partajează această știre
Noutăți
22 Decembrie – Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății
decembrie 22, 2024
Eroii Revoluţiei din decembrie 1989, comemoraţi la Hunedoara
decembrie 22, 2024
Colinde pentru pacienţii spitalului din Hunedoara
decembrie 20, 2024
Mica Publicitate