.

În acest week-end, salvatorii hunedoreni au desfășurat 180 misiuni și intervenții

În acest weekend, salvatorii hunedoreni au desfășurat 180 misiuni și intervenții, majoritatea constând în gestionarea optimă a situațiilor de urgență și în acordarea primului ajutor medical calificat.

Astfel, echipajele SMURD au răspuns prompt în 128 de cazuri, cele mai multe solicitări fiind operate de către:

– Detașamentul Deva– 28 intervenții

– Detașamentul Petroșani – 19 intervenții

Detașamentul Hunedoara – 13 intervenții

În această perioadă, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 2 incendii produse în 8 și 9 aprilie, ambele în municipiul Hunedoara.

În urma incendiului din 8 aprilie, care s-a produs la o casă particulară din zona Răcăștie, a ars mobilierul de bucătărie și s-a degradat aparatura electrocasnică. Cel de-al doilea incendiu din Hunedoara s-a produs în bucătăria unui apartament aflat la etajul 2 al unui bloc de locuințe. Intervenția promptă a pompierilor a oprit extinderea flăcărilor în alte încăperi ale apartamentului. Din fericire nu s-au înregistrat victime în niciuna dintre cele două situații de urgență, iar cauza producerii incendiilor, în ambele cazuri, a fost focul deschis în spații închise.

Pe lângă aceste intervenții, pompierii au mai desfășurat 14 acțiuni în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, o acțiune de asanare de muniție rămasă neexplodată, asigurarea măsurilor P.S.I. la 5 accidente rutiere și 30 misiuni în sprijinul comunității.

În continuare, pompierii militari hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați!

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate