.

Elevi de la o şcoală din Vulcan, au aflat de la poliţişti cum se pot proteja de răufăcători

La data 27 martie 2023, în interval orar 10:00-11:30, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 5, din municipiul Vulcan, i-au vizitat pe poliţiştii Biroului de Ordine Publică Vulcan, care le-au prezentat copiilor aspecte referitoare la meseria de polițist şi modul în care cei mici se pot proteja de răufăcători.

Poliţiştii le-au prezentat elevilor mijloacele „din dotare” folosite cu ocazia intervenţiei evenimentele la care sunt solicitaţi, după care, copiii au putut urca în autospecialele de poliţie pentru a testa sistemul de avertizare luminoasă şi sonoră.

În perioada următoare, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Vulcan vor  desfășura și alte activități în cadrul programului „Școala altfel”, la care vor participa elevi ai unităţilor de învăţământ din municipiul Vulcan. Prin aceste activităţi, poliţiştii îşi propun să popularizeze atribuţiile specifice instituţiei şi să promoveze în rândul tinerilor un comportament civic bazat pe respectul faţă de lege şi faţă de valorile fundamentale ale statului de drept, ce sunt apărate poliţişti.

Activităţi preventive derulate de poliţiştii Biroului Ordine Publică Vulcan, destinate elevilor unităţilor de învăţământ din localitate

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate