Casa de Cultură a Municipiului Brad a găzduit joi, 16 martie a.c., un eveniment de mare sensibilitate, rememorând trei mari personalități din mineritul Țării Zarandului: Nicolae Lungu, Tudor Andrei Kiszely, foști directori și Grigore Verzeș, inginer șef geolog.
Evenimentul, organizat de către Fundația ,,Auraria Barza- Brad”, a reunit peste 100 de foști angajați ai Minei Barza, ocazie cu care, timp de două ore a fost trecut în revistă rolul celor trei specialişti în domeniul exploatării aurifere din zona Brad. Aurel Circo, Gabriela Popescu, Florin Cazacu – primarul municipiului Brad, Nicolae Pantea, Dumitru Fodor – fost rector al Institutului de Mine Petroșani, Bianca Leucian, Fabius Kiszely, prin cuvântul lor, au adus un omagiu celor trei personalități brădene trecute în neființă.
Atmosfera a fost una emoționantă, aducându-se în prim-plan întâmplări de odinioară din viața Minei Barza, cât și din activitatea celor trei specialiști, comemorați de către Fundația „Auraria Barza – Brad”, împreună cu cei prezenți la eveniment. Fără îndoială, cei trei brădeni au scris istorie în mineritul brădean, implicarea lor însemnând și dezvoltarea activității economico-sociale din această zonă, cunoscut fiind faptul că în perioada de glorie a mineritului, Mina Barza a atins un număr de aproape 6000 de salariați.
Fundația „Auraria Barza – Brad” a fost înființată tocmai pentru a aduce în prim-plan fapte și întâmplări din viața comunității locale, de a promova cultura și spiritualitatea zonei. Toate aceste întâmplări au fost și sunt posibile printr-o implicare a conducerii asociației, sufletul viu al acesteia fiind Nicolae Pantea, o personalitate a cărui activitate publică se întinde pe o perioadă de peste 52 de ani.
În semn de prețuire și recunoștință, Compania de Presă „Accent Media” i-a decernat, în cadrul manifestării, o diplomă de excelență pentru merite deosebite în promovarea culturii și tradițiilor mineritului în Țara Zarandului.
Evenimentul s-a încheiat într-un cadru sărbătoresc, la un local din Brad, unde foștii ortaci și-au spus tradiționalul ”Noroc Bun!”, la un ”pahar de vorbă”.
Cornel Poenar
Personalităţi din mineritul zărăndean, comemorate la Brad
Partajează această știre
Noutăți
22 Decembrie – Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății
decembrie 22, 2024
Eroii Revoluţiei din decembrie 1989, comemoraţi la Hunedoara
decembrie 22, 2024
Colinde pentru pacienţii spitalului din Hunedoara
decembrie 20, 2024
Mica Publicitate