.

Bucureşci: Iluminatul public modern şi introducerea apei în Şesuri, priorităţi investiţionale

Finanţările atrase din programe care pun la dispoziţie fonduri nerambursabile reprezintă şansa comunităţilor mici ale căror administraţii locale doresc să investească în proiecte de infrastructură.

Potrivit primarului comunei Bucureşci, autoritatea locală a încercat să găsească resursele financiare necesare pentru investiţiile benefice locuitorilor, iar acest lucru s-a materializat recent în trei finanţări atrase prin Programul „Anghel Saligny” şi prin fonduri ale Ministerului Mediului.

Cele mai mari fonduri, în valoare de 1,25 milioane de lei, vor finanţa un proiect cu ajutorul căruia va trece la modernizarea sistemului de iluminat public. Proiectul a fost depus la Administraţia Fondului de Mediu şi prevede modernizarea iluminatului public în toate satele comunei.

“În cadrul proiectului vor fi schimbate peste 400 de corpuri de iluminat şi vor fi montate lămpi pe bază de tehnologie LED. Acest fapt va permite ca factura de energie electrică pentru iluminatul public să scadă cu mai mult de jumătate, faţă de acum”, a explicat primarul comunei Bucureşci, Mircea Ghilean.

Alte două proiecte, derulate prin Programul “Anghel Saligny” au ca obiect modernizarea unui drum comunal în satul Şesuri, precum şi introducerea apei menajere în aceeaşi localitate. În prezent, pentru aceste proiecte se lucrează la documentaţia necesară în vederea emiterii autorizaţiei de construcţie.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate