Marchează simbolic începutul primăverii și este celebrată în fiecare an la data de 24 februarie. Încărcată de obiceiuri străvechi, sărbătoarea are își are rădăcinile în tradițiile dacice și în credința într-un zeu al dragostei numit Dragobete.

Protectorul iubirii

Considerat a fi protectorul iubirii la români, o zeitate asemeni lui Eros la greci și Cupidon la romani, Dragobetele ajunge la noi în prag de primăvară, când natura renaște, ziua este mai lungă și frigul mai domol, iar păsările călătoare se întorc la cuiburi. Despre ”junele frumos și nemuritor” cum era considerat Dragobetele, se spune că oficia în cer nunta păsărilor și a animalelor. De aici i se trage și numele  de ”Logodnicul păsărilor”, ”Cap de Primăvară” sau ”Năvalnicul”.

Povestea lui Dragobete

Patron al iubirii și al veseliei la români, se spune că Dragobetele este băiatul Dochiei, care, potrivit unei legende populare, ar fi fost fiică a regelui Decebal. Într-o noapte, când aceasta se afla cu oile pe munte, a fost zărită de ”Duhul Munților” care s-a îndrăgostit de ea și a sărutat-o în somn. După nouă luni, Dochia a născut un băiat, la care i-a dat numele de Dragobete. A chemat apoi patru ursitoare, reprezentantele celor patru anotimpuri, care l-au înzestrat pe noul născut cu frumusețe, înțelepciune, cu darul de a înveseli oamenii și a-i învăța tainele iubirii. Mai târziu, un bătrân înțelept l-a chemat pe Dragobete în munte, pentru a-l învăța graiul păsărilor și limbajul pădurii și pentru a descoperi plantele cu puteri vindecătoare, potrivit twinkl.ro. După moartea sa, legenda spune că Dragobetele a  fost transformat într-o plantă de primăvară, numită năvalnic.

Tradiții și obiceiuri de Dragobete

Considerată de strămoșii noștri ultima zi de iarnă, Sărbătoarea Dragobetelui vestește venirea primăverii și apropierea Postului Sfânt al Paștelui. De aici se nasc și o serie credințe, tradiții și obiceiuri populare, transmise generațiilor viitoare. Și cum zăpada se topește, natura reînvie iar copacii înfloresc, se organizează întâlniri, petreceri sau se oficiază căsătorii.

• În dimineața sărbătorii, feciorii și fetele, în straie de sărbătoare, se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii și porneau prin păduri și lunci în căutarea ghioceilor, cu puteri miraculoase, incluși în descântece și ritualuri specifice, care s-ar fi putut finaliza cu aflarea ursitului.
• După-amiaza se organizau petreceri, unde tinerii cântau și dansau. Despre cei care nu participau, se spunea că nu-și vor găsi perechea în anul respectiv.
• Petele de zăpadă rămase pe pământ, considerate a fi surâsul zânelor, erau adunate de tinerele fete, care topeau zăpada și apoi își spălau fața cu apa rezultată pentru a le spori frumusețea.
• De asemenea, plantele culese în această zi din pădure erau păstrate la icoane, fiind folosite apoi pentru diverse ritualuri de dragoste.
• Exista obiceiul ca de Dragobete femeile să atingă un bărbat din alt sat, ca să fie drăgăstoase. De asemenea, ele aveau grijă să le dea mâncare păsărilor din curte și păsărilor cerului, nicio vietate nefiind sacrificată în această zi.

***

Dragobetele face parte din zestre strămoșilor și va dăinui peste veacuri. Chiar dacă se încearcă a fi concurat de ”inimile sclipitoare” și fastul altor sărbători precum „Valentine’s Day”, tradițiile  și obiceiurile noastre nu pot fi anulate. Pentru că, ”sclipiciul” se șterge repede, este amăgitor și lipsit de valoare.

Tot la această dată – 24 februarie, creștinii ortodocși sărbătoresc întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, care a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns din curtea palatului său, după ce s-a ordonat uciderea lui. Odorul de mare preț al sfintelor sale moaște a fost în mai multe rânduri pierdut și redescoperit, scrie trinitas.tv. Biserica Ortodoxă dedică această zi tocmai amintirii bucuriilor regăsirii sfintelor sale moaște.

Cornelia Holinschi