.

ANM: Cod galben de viscol în zone din 20 de judeţe, inclusiv HUNEDOARA, începând de marţi dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită, valabilă de marţi dimineaţa în zone din 20 de judeţe.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 14 februarie, ora 8:00 – 15 februarie, ora 2:00, în cea mai mare parte a Moldovei, vântul va avea intensificări cu rafale de 55 – 60 km/h, iar pe arii restrânse 70 – 75 km/h.

De asemenea, în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vor fi rafale de peste 90 – 100 km/h, ce vor determina temporar transport de zăpadă.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

În zona Capitalei
, prognoza de specialitate arată că, în intervalul 14 februarie, ora 8:00 – 15 februarie, ora 8:00, vremea va fi frumoasă, cerul variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă, uşor mai ridicată decât în mod normal la această dată, se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va oscila între -2 grade şi -1 grad, mai scăzută, spre -5 grade, în zona pre-orăşenească.

Regimul termic va avea o tendinţă de încălzire în perioada 13 – 26 februarie, cu primele semne către finalul acestei săptămâni, în timp ce probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor – ploi, lapoviţă, ninsoare sau mixte – va fi ridicată în special în primul weekend, dar şi după data de 24 februarie, relevă prognoza de specialitate, publicată luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, vremea se va încălzi mai ales spre finalul primei săptămâni, iar media regională a temperaturii maxime va creşte de la 6 grade (valoare normală pentru această perioadă), până spre 10 – 11 grade. În prima jumătatea a intervalului, nopţile vor avea temperaturi preponderent negative, iar media acestora va oscila între -5 şi 2 grade (cu cele mai ridicate valori la sfârşitul primei săptămâni). A doua săptămână din interval va debuta cu o scădere a temperaturii aerului, iar media valorilor diurne va ajunge la 8 grade şi a celor nocturne între -3 şi -2 grade. După data de 21 februarie, valorile termice vor avea tendinţa de creştere până la medii ale maximelor de 11 grade şi ale minimelor de la zero la un grad. Probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi ridicată în intervalul 18-21 februarie şi după data de 24 februarie.

În Crişana
, valorile termice diurne vor avea tendinţa de creştere pe aproape tot parcursul intervalului. La începutul primei săptămâni, mediile maximelor vor fi apropiate de norme (5 grade), iar spre sfârşitul acesteia vor ajunge la 8 – 9 grade. Ulterior, până în jurul datei de 21 februarie, acestea vor scădea uşor spre 6 – 7 grade, dar apoi vor fi din nou în creştere până la medii de 9 – 10 grade. Minimele termice vor avea variaţii şi vor fi negative în mare parte din interval, dar apropiate în general de normele perioadei. Mediile acestora vor oscila între -5 şi 2 grade, cu cele mai calde nopţi în intervalul 18 – 20 februarie. Probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi în creştere în intervalul 18 – 21 februarie şi după data de 24 februarie.

În Transilvania, vremea se va încălzi în prima săptămână, iar media regională a temperaturii maxime va creşte de la 2 – 3 grade, valori apropiate de normele perioadei, până spre 7 – 8 grade. A doua săptămână din interval va debuta cu o scădere a valorilor diurne spre medii regionale de 4 grade. După data de 21 februarie, maximele vor avea tendinţa de creştere şi vor ajunge, în medie, la 8 – 9 grade. Minimele termice vor avea variaţii mai ales în prima săptămână, vor fi preponderent negative şi în general apropiate de normele perioadei pentru cea mai mare parte a regiunii. Mediile acestora vor oscila între -7 grade şi 1 grad, cu cele mai calde nopţi în intervalul 18-20 februarie. Probabilitatea pentru precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare va fi în creştere în intervalul 18-21 februarie şi după data de 24 februarie.

În Maramureş, valorile termice diurne vor fi în creştere în prima jumătate a intervalului şi din nou după data de 21 februarie. La începutul primei săptămâni, mediile maximelor vor fi apropiate de norme (2 – 4 grade), iar spre sfârşitul acesteia vor ajunge la 7 – 8 grade. Până în jurul datei de 21 februarie, acestea vor scădea uşor spre 5 – 6 grade, dar apoi vor fi din nou în creştere până la medii de 8 – 9 grade. Minimele termice vor avea variaţii mai ales în prima jumătate a intervalului şi vor fi în mare parte negative, dar apropiate în general de normele perioadei. Mediile acestora vor oscila între -6 şi 2 grade, cu cele mai calde nopţi în intervalul 18-20 februarie. Probabilitatea pentru precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare va fi în creştere în intervalul 18-21 februarie şi după data de 24 februarie.

În Moldova, valorile termice diurne vor fi în creştere în prima jumătate a intervalului, dar şi după data de 22 februarie. La începutul primei săptămâni, mediile maximelor vor fi apropiate de norme în mare parte a regiunii şi vor fi de 4 – 5 grade, iar spre sfârşitul acesteia vor ajunge la 9 – 10 grade. Ulterior, până în jurul datei de 21 februarie, acestea vor scădea uşor spre 6 grade, dar apoi vor fi din nou în creştere până la medii de 10 grade. Minimele termice vor avea variaţii în prima săptămână şi vor fi negative în mare parte din interval, dar apropiate în general de normele perioadei. Mediile acestora vor oscila între -6 şi 2 grade, cu cele mai calde nopţi în perioadele 14-15 februarie şi 18-20 februarie. Vor fi precipitaţii slabe mixte (ploaie, lapoviţă şi burniţă), pe arii restrânse, în primele zile ale intervalului, dar probabilitatea va fi în creştere din nou în intervalul 18-21 februarie şi după 24 februarie.

În Dobrogea
, vremea se va încălzi mai ales spre finalul primei săptămâni, iar media regională a temperaturii maxime va creşte de la 4 – 6 grade până spre 11 – 12 grade. În prima jumătate a intervalului, nopţile vor avea temperaturi preponderent negative, iar media acestora va oscila între -3 şi 3 grade (cu cele mai ridicate valori la sfârşitul primei săptămâni). A doua săptămână din interval va debuta cu o scădere a temperaturii aerului şi media valorilor diurne va ajunge la 7 – 8 grade, în timp ce valorile nocturne nu vor depăşi zero grade. După data de 21 februarie, valorile termice vor avea tendinţa de creştere până la medii ale maximelor de 10 – 11 grade şi ale minimelor de 2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii, îndeosebi sub formă de ploaie, va fi mai ridicată în a doua jumătate a intervalului.

În Muntenia, vremea se va încălzi mai ales spre finalul primei săptămâni, iar media regională a temperaturii maxime va creşte de la 6 – 7 grade (valori în general apropiate de norme), până spre 12 – 13 grade. A doua săptămână din interval va debuta cu o scădere a temperaturii aerului, media valorilor diurne va ajunge la 8 grade, dar după data de 21 februarie valorile termice vor avea tendinţa de creştere până la medii ale maximelor de 11 – 12 grade. Minimele termice vor avea variaţii mai ales în prima jumătate a intervalului şi vor fi în mare parte negative, însă apropiate în general de normele perioadei. Mediile acestora vor oscila între -5 şi 2 grade, cu cele mai calde nopţi în perioada 19 – 20 februarie. Probabilitatea pentru precipitaţii, îndeosebi sub formă de ploaie, va fi mai ridicată în a doua jumătate a intervalului, dar mai ales în jurul datei de 21 februarie.

În Oltenia, vremea se va încălzi în prima săptămână, iar media regională a temperaturii maxime va creşte de la 7 – 8 grade, până spre 13 – 14 grade. La începutul celei de-a doua săptămâni va fi o scădere a valorilor diurne spre medii regionale de 9 grade. După data de 21 februarie, maximele vor avea tendinţa de creştere şi vor ajunge, în medie, la 12 grade. Minimele termice vor avea variaţii mai ales în prima săptămână, vor fi preponderent negative şi în general apropiate de normele perioadei pentru cea mai mare parte a regiunii. Mediile acestora vor oscila între -5 şi 2 grade, cu cele mai calde nopţi în intervalul 18 – 20 februarie. Probabilitatea pentru precipitaţii îndeosebi sub formă de ploaie va fi mai ridicată în a doua jumătate a intervalului, dar mai ales în jurul datei de 21 februarie.

La munte, variaţiile termice nu vor fi semnificative pe parcursul intervalului, dar tendinţa va fi de creştere uşoară în prima săptămână şi după data de 21 februarie. Media temperaturilor maxime va oscila între -3 şi 2 grade, cu cele mai ridicate valori între 16 şi 19 februarie şi după data de 22 februarie, iar a celor minime între -8 şi -4 grade, cu cele mai ridicate valori între 18 şi 20 februarie şi după 23 februarie. Probabilitatea pentru precipitaţii sub formă de ninsoare va fi ridicată în intervalul 18 – 21 februarie şi după data de 24 februarie. http://stiri.tvr.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate