Şcoala de vară INTER-ASPA, găzduită de Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului-Universitatea Bucureşti

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București a găzduit prima ediție a Școlii de vară INTER – ASPA „Radu Lăcătușu”. Lucrările s-au desfășurat la Centrul de Dezvoltare Durabilă „Ţara Haţegului-Retezat” al Academiei Române, în perioada 26-30 iulie.

La eveniment au participat reputați profesori universitari și cercetători de la mai multe universități din țară și institute ale Academiei Române, alături de studenți. Directorul Geoparcului, lect. dr. Alexandru Andrășanu s-a numărat printre specialiștii care au susținut prezentări. Subiectele dezbătute în cadrul Școlii de vară au avut o abordare interdisciplinară axată pe relațiile dintre apă, organisme animale și mediul geologic.

În acest context, Geoparcul și-a îndeplinit întru totul menirea de laborator în aer liber în care conceptele științifice pot fi testate și aplicate în viața reală. Participanții la Școala de vară au avut ocazia de a experimenta la fața locului modul în care cercetarea teoretică se împletește cu observația în teren, dar și care este reacția comunităților locale, a oamenilor mai puțin familiarizați cu rigoarea academică, atunci când sunt puși în fața rezultatelor muncii oamenilor de știință. De asemenea, au putut afla în ce mod acționează Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului pentru a pune în valoare patrimoniul geologic european. Un exemplu în acest sens a fost prezentarea rezultatelor proiectului Erasmus+ GEOTUR. Instrumentele online și publicațiile dezvoltate în cadrul proiectului vor veni în sprijinul formării de ghizi specializați în geoturism și speologie, dar și al celor care doresc să dezvolte noi afaceri în domeniul serviciilor de geoturism. 

„Este un mediu foarte propice pentru a face știință deoarece, în timp ce tu îți vezi deipotezele, de teoriile tale, de testat, de măsurat, vezi și acea emulație, acea bucurie simplă a omului care descoperă.Și asta dă un sens și o imagine asupra rolului social al științei, cumva mult mai puternică decât citind în cărți că ea va exista peste nu știu cât timp. Deci, din punctul acesta de vedere, pentru mine cel puțin, este foarte motivant un Geoparc”, afirmă conf. dr.Virgil Iordache de la Facultatea de Biologie a Universității din București, coordonatorul proiectului de cercetare INTER – ASPA (”Instrumente de modelare a proceselor de interfață Apă – Sol – Plante – Aer pentru administrarea inteligentă și durabilă a bazinelor hidrografice și a ecosistemelor dependente de apa subterană la multiple scări spațio-temporale în condițiile schimbărilor climatice”).

Participanții la prima ediție a acestei Școli de vară au adoptat și o rezoluție privind respectarea valorilor științifice în munca de cercetare și aplicarea rezultatelor în beneficiul oamenilor și societății. Textul integral al rezoluției este disponibil aici.

Pe parcursul perioadei petrecute în Geoparc, participanții au vizitat Casa Geoparcului din orașul Hațeg, Casa Dinozaurilor Pitici și Casa Tradițiilor din satul Sânpetru, comuna Sântămăria-Orlea, situl arheologic de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, Biserica Densuș și Poteca tematică „Muzica Naturii”din satul Peștera, comuna Sălașu de Sus. De asemenea, au făcut observații în teren la Tăul fără fund din satul Peșteana, comuna Densuș și la peștera din satul Peștera. Experiența în Geoparc a fost completată cu o degustare de produse tradiționale locale oferite de Asociația Femeilor din Sântămăria – Orlea.

Succesul primei ediții a Școlii de vară INTER – ASPA „Radu Lăcătușu” creează premisele unei bune colaborări viitoare în vederea continuării evenimentului și în următorii ani.

Partajează această știre

Lasă un răspuns