Consiliul Local Hunedoara a aprobat astăzi propunerea conducerii Primăriei de a premia elevii, profesorii şi antrenorii cu rezultate deosebite în anul şcolar 2020 – 2021. Este vorba despre elevii şi sportivii care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şi concursurile naţionale şi internaţionale.
Astfel, 139 de elevi vor primi premii în bani din partea municipalităţii, sumele urmând să fie cuprinse, în funcţie de rezultatele fiecăruia, între 300 şi 600 de lei. Acestora li se adaugă 32 de profesori şi antrenori coordonatori care vor fi premiaţi, fiecare, cu câte 500 de lei.
În total, pentru premierea performerilor municipiului Hunedoara, Primăria a alocat suma de 82.000 de lei. Lista elevilor şi profesorilor răsplătiţi pentru rezultatele lor a fost stabilită în urma centralizării datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara şi de cluburile sportive din municipiu.
„Mă bucur că, în ciuda diminuării numărului de competiţii şcolare şi sportive cauzată de pandemie, reuşim să avem şi în acest an un număr mare de elevi, sportivi, profesori şi antrenori cu rezultate deosebite în întrecerile naţionale şi internaţionale. Mă bucură şi faptul că, de la un an la altul, reuşim şi să creştem bugetul de premiere şi cuantumul premiilor acordate: dacă, în 2017, fondul de premiere era de 46.000 de lei, anul acesta este de 82.000 de lei. Când am spus că educaţia este o prioritate pentru Primărie nu am spus-o doar de dragul de «a da bine» în faţa cetăţenilor. Atât prin numeroasele proiecte de reabilitare şi dotare a unităţilor şcolare, cât şi prin atenţia acordată profesorilor şi elevilor merituoşi ai municipiului, cred eu că am reuşit să demonstrăm, până acum, că suntem preocupaţi de buna stare a sistemului educaţional hunedorean, atât cât se poate implica Primăria în acest domeniu”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Premiile vor le vor fi înmânate merituoşilor tineri hunedoreni, profesorilor şi antrenorilor lor pe parcursul lunii noiembrie.