La data de 5 martie a.c., polițiștii au organizat 4.621 de patrule (de ordine publică, mixte poliție-jandarmerie, pe linie rutieră sau transporturi) pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice.
S-a intervenit la 2.199 de evenimente, dintre care 1.774 sesizate prin SNUAU 112 (77,45%).
Poliția Română a intervenit cu privire la săvârșirea a 761 de posibile infracțiuni (29,3% contra persoanei, 35,9% contra patrimoniului și 14,3% la regimul rutier).
Au fost prinse în flagrant delict 128 de persoane care ar fi comis infracțiuni și au fost mai depistate 19 persoane urmărite național sau internațional. Pentru 99 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
În acțiunile desfășurate în trafic desfășurate pentru prevenirea accidentelor rutiere, au fost reținute 791 de permise de conducere și 218 certificate de înmatriculare.