Centrul de vaccinare din Petroșani, amenajat în sala de sport a Școlii generale nr. 7, își desfășoară activitatea medicală cu respectarea tuturor condițiilor sanitare și a reglementărilor stabilite de autorități privind deservirea populației.
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a verificat, miercuri după amiază, fără a-i anunța pe responsabilii centrului, modul în care este administrat centrul de vaccinare, condițiile în care sunt primiți cei care se vaccinează conform programărilor și a dorit să afle care sunt cerințele logistice ale cadrelor medicale pentru o mai bună îndeplinire a actului medical.
Astfel, în urma solicitărilor primite, prefectul a făcut deja demersuri pentru ca centrul de vaccinare din Petroșani să fie dotat cu un scaun special pentru persoane cu nevoi speciale și cu un număr suplimentar de obiecte de mobilier.
Prefectul județului le-a mulțumit cadrelor medicale pentru implicare și bună organizare dar și pentru activitatea pe care o desfășoară, 12 ore zilnic, mai ales în condițiile în care Centrul de la Petroșani asigură vaccinarea pentru o mare parte din locuitorii Văii Jiului.
Acum, în județul Hunedoara, sunt deschise trei centre de vaccinare pentru etapa a doua a campaniei, urmând ca până în 8 februarie să mai fie active încă trei centre, în localități care vor fi stabilite în următoarele zile, în funcție de zonă, de populația deservită și de numărul de doze de vaccin care vor fi repartizate județului.
Totodată, sub coordonarea Direcției de Sănătate Publică, sunt active echipe mobile de vaccinare pentru centrele rezidențiale și pentru persoanele care nu se pot deplasa pentru a fi vaccinate.
Până acum, în județul Hunedoara au fost vaccinate peste 10.000 de persoane.