În 6 ianuarie, creștinii sărbătoresc Boboteaza sau Botezul Domnului, moment cu semnificații importante. Reprezintă botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul. În ajunul şi în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe se sfinţeşte agheasma cea mare.

Botezul Mântuitorului Iisus Hristos în apa Iordanului are loc în plinătatea vârstei, la 30 de ani. Pe malul râului, Sfântul Ioan învăța și boteza cu botezul pocăinței, iar despre Iisus spunea: „Se află în mijlocul vostru Acela pe voi Care nu-L stiți” (Ioan 1, 26).

Hristos îi cere lui Ioan să-L boteze, iar acesta, după o împotrivire de adâncă smerenie, acceptă să-L boteze. După botezul lui Hristos cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste Iisus, iar Tatăl a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit!” (Matei 3, 17).

Tradiții, superstiții, obiceiuri

La sfinţirea caselor şi creştinilor de către preot, fetele încearcă să fure fire de busuioc din găleata cu agheasmă, ca să le pună la cap şi să-şi viseze ursitul, în acelaşi scop, fetele, văduvele şi flăcăii tomnatici iau un fir de busuioc de la preot, îl leagă cu aţă, lână sau mătase roşie şi îl poartă cu ei pentru a fi ocrotiţi.

Obiceiul specific acestei zile este colindatul cu Chiraleisa, în care grupuri de băieţi înconjurau casele, grajdurile şi anexele sătenilor sunând din clopoţei, tălăngi ori fiare vechi, rostind în cor versurile: „Chiraleisa,/ Spic de grâu / Până-n brâu, / Roade bune, / Mană-n grâne”.

Fiind şi ultima zi a ritualului de peţire a fetelor, Boboteaza reprezenta în conştiinţa populară apogeul practicilor referitoare la întâlnirea ursitului şi a dragostei adevărate.

Boboteaza cumulează elemente specifice de reînnoire a timpului calendaristic, la riturile creștine adăugându-se practici populare de purificare a spațiului și de alungare a spiritelor malefice.

În anumite regiuni ale țării, purificarea aerului se făcea, cândva, prin focuri și fumegații. Această manifestare avea loc imediat după sfințirea apei când tinerii se retrăgeau pe locuri mai înalte, având asupra lor cărbuni aprinși ce fuseseră folosiți anterior la aprinderea secalușelor, și aprindeau focurile de Bobotează.

Rugul era făcut din vreascuri și frunze uscate strânse de feciori cu o zi înainte.

Tinerii cântau și dansau în jurul focului și săreau peste foc, atunci când acesta se mai potolea, în credința că vor fi feriți, astfel, de boli și de păcate.

La plecare, fiecare lua cărbuni aprinși cu care, odată ajunși acasă, afumau pomii din livadă în scop fertilizator. De asemenea, înconjurau casa cu pulberea folosită ca încărcătură pentru secălușe crezând că, în acest fel, casa va fi ferită de primejdii, mai ales de trăsnete./www.alba24.ro