În cursul anului 2021, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Hunedoara, au fost încadrateîn muncă 6.825persoane, dintre care 3.378 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință,3.557au peste 45 de ani, 1.064au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 1.034au între 25 și 35 de ani, iar1.170 sunt tineri sub 25 de ani (din care 529 tineri NEET).
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă,4.950 provin din mediul urban, iar 1.875 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale, 2.738, urmate de cele fără studii sau cu studii primare și gimnaziale, 1.930.Numărul celor care au ca studii școala profesională sau de arte și meserii este de 1.301, cei cu studii postliceale sunt în număr de 149, iar cei cu studii universitare sunt în număr de707.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Hunedoara, 2.021 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, în cursullunii decembrie2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de735 persoane.
Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, puteți accesa www.anofm.ro .
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara