Ziua mondială Braille este marcată, în fiecare an, la 4 ianuarie, dată la care s-a născut, în anul 1809, francezul Louis Braille, inventator al alfabetului cu puncte în relief pentru persoane cu deficiențe de vedere, folosit și astăzi de nevăzători.
Louis Braille s-a născut la Coupvray, localitate situată la 40 de kilometri de Paris. Și-a pierdut vederea la vârsta de trei ani, în urma unui accident. A studiat la Institutul Național pentru Tinerii Nevăzători din Paris, dar cea mai mare parte a timpului liber și-o dedica încercărilor de a găsi o modalitate eficientă de a reprezenta, tactil, literele și numerele. Pe atunci, nevăzătorii încercau să citească, folosind reproducerea în relief a literelor obișnuite, o metodă ce se dovedea a fi destul de anevoioasă. Gândul de a găsi un sistem de scriere ce poate fi descifrat cu ajutorul degetelor îl obseda.
Louis Braille a aflat, însă, despre căpitanul de artilerie Charles Barbier, care folosea, pentru trimiterea de mesaje secrete, un sistem de comunicare prin puncte embosate, pe care-l numea ”scriere pe timp de noapte”. Sistemul consta în puncte imprimate pe carton. Cum în armată, acest sistem de comunicare nu a avut un succes prea mare, Barbier l-a făcut cunoscut la Școala pentru nevăzători. Louis a fost foarte impresionat și și-a petrecut următorii trei ani încercând să dezvolte proiectul lui Barbier.
Așa a apărut alfabetul cu puncte în relief, folosit și în prezent de nevăzători. Alfabetul Braille folosește 6 puncte pentru 63 de semne (litere, sunete, semne, cifre, note muzicale). În 1847, a fost pus la punct tiparul Braille, cu ajutorul căruia puteau fi tipărite cărți pentru nevăzători. Louis Braille a murit la 6 ianuarie 1852, la Paris. În 1878, cu ocazia unui congres internațional organizat la Paris, alfabetul Braille a fost adoptat oficial ca metodă de învățare a cititului pentru copiii nevăzători.
Pentru meritele sale, Louis Braille a primit din partea guvernului francez Ordinul Legiunii de Onoare, iar la Coupvray, a fost ridicat un monument pentru cinstirea memoriei sale.
În ultimii ani, alfabetul Braille a început să fie folosit în cadrul celor mai recente tehnologii, precum elemente de software și hardware. Astfel, programul Duxbury DBT este conceput pentru a traduce un text imprimat în limbaj Braille și invers, având disponibile peste 100 de limbi. Pe de altă parte, monitorul standard poate fi înlocuit, de către un nevăzător, de un așa-numit ”terminal Braille”, care poate transforma textul din format electronic în limbaj Braille.
În prezent, în România, singura revistă tipărită în alfabetul Braille este ”Litera noastră”, publicație a Asociației Nevăzătorilor din România, cu apariție lunară, fără întrerupere, din 1954.
Sursa: agerpres.ro