În săptămâna precedentă, salvatorii hunedoreni au desfășurat 360 de misiuni și intervenții, fiind în fiecare clipă la dispoziția cetățenilor, atât pentru acordarea primului ajutor medical specializat, cât și pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență.
Astfel, paramedicii SMURD au răspuns prompt în 287 de cazuri, cele mai multe solicitări fiind operate de către:
– Detașamentul Deva – 40 intervenții
– SMURD Simeria – 31 intervenții
– Detașamentul Petroșani – 30 intervenții
Tot în această perioadă, pompierii militari au fost solicitați pentru localizarea și stingerea a 9 incendii, o acțiune de descarcerare, 3 acțiuni de asigurare a măsurilor specifice de prevenire a incendiilor ca urmare a accidentelor rutiere și 4 deblocări de uși, la care se adaugă alte 56 de misiuni în sprijinul comunității.
Dintre cele mai importante intervenții care au avut loc în această săptămână, amintim:
O intervenție care a presupus efort susținut din partea echipajelor operative din cadrul Detașamentului Orăștie a avut loc miercuri, 26 octombrie a.c., în localitatea Spini, unde colegii noștri au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui incendiu într-o anexă a unei gospodării.
Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că arderea violentă a cuprins întregul acoperiș al șurii, existând pericolul de propagare a flăcărilor la locuință.
Pentru lichidarea incendiului care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 80 de m², salvatorii au acționat circa trei ore.
În urma evenimentului nu au existat victime, fiind întegistrate doar pagube materiale.
O altă intervenție solicitantă a avut loc joi, 27 octombrie a.c., când pompierii Detașamentului Petroșani au fost alarmați cu privire la producerea unui incendiu declanșat într-un apartament din municipiul Petroșani.
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent, într-o încăpere a locuinței, existând degajări mari de fum atât în apartament cât și pe casa scării.
Din păcate, chiar dacă incendiul a fost localizat în 3 minute, în camera incendiată a fost găsit decedat un bărbat în vârstă de 51 de ani. Pe parcursul intervenției nu a fost necesară evacuarea locatarilor și nu au fost înregistrate alte victime.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric.
O altă situație de urgență generată de un incendiu a fost semnalată duminică, 30 octombrie a.c., în incinta complexului comercial Bălata.
Colegii noștri din cadrul Detașamentului Deva mobilizându-se la fața locului, au constatat faptul că o construcție din material PVC, destinată comerțului (langoșerie) ardea generalizat, cu degajare mare de fum și cu posibilitatea propagării incendiului la spațiile învecinate.
Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie localizat în cel mai scurt timp, evitându-se extinderea flăcărilor la depozitul de mobilă din imediata apropiere.
Din fericire, în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost stabilită ca fiind un aparat de gătit lăsat nesupravegheat.
Combateți riscurile printr-o atitudine preventivă!
Pentru a nu deveni victime ale incendiilor și pentru a vă proteja bunurile, respectați regulile elementare:
– Curățați periodic coșul de fum!
– Asigurați-vă că soba sau mijlocul de încălzire folosit nu prezintă defecțiuni!
– Cât timp mijloacele de încălzit sunt în funcțiune, nu lăsați copiii nesupravegheați!
– Supravegheați soba sau șemineul până când focul este stins în totalitate!
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
Acordați atenție pregătirii în situații de urgență. Informați-vă asupra măsurilor și regulilor de comportare specifice tipurilor de risc, prin accesarea platformei naționale de pregătire: https://fiipregatit.ro