300 de tineri români de pretutindeni vin în județul Hunedoara

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara și Consiliul Județean Hunedoara organizează cea de-a XI-a ediție a Programului de tabere „ARC”.

Acest program este destinat elevilor şi tinerilor români din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani, precum şi din diaspora și va fi organizat în Centrul de Agrement Căprioara, în perioada 1 iulie – 12 august 2019, în șase serii consecutive de câte şapte zile, la fiecare serie participând 50 de elevi.

Activităţile organizate în cadrul Programului se vor axa pe dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba română, pe informarea participanţilor asupra istoriei românilor şi aprofundarea cunoştinţelor de cultură şi civilizaţie românească.

Obiectivele Programului de tabere „ARC” sunt:

  • Sprijinirea românilor de pretutindeni pentru a-și păstra și afirma identitatea etnică, lingvistică, religioasă și culturală;
  • Dezvoltarea legăturilor cu România ale românilor de pretutindeni, îndeosebi copiii și tinerii cu rezultate deosebite;
  • Promovarea imaginii României și a românilor în rândul comunităților românești din afara granițelor;
  • Promovarea educației în limba română și accesul la valorile patrimoniului cultural românesc;
  • Dezvoltarea abilităților de comunicare în limba română și mijlocirea contactului între etnicii români din diferite țări.

Ca partener, Consiliul Județean Hunedoara va cofinanța serviciile de transport a participanților la obiectivele cultural, istorice și turistice din județ. În acest sens, în ședința ordinară de vineri va fi adoptată o hotărâre.

Partajează această știre

Lasă un răspuns